* “Ar trebui să ne fie rușine ori de câte ori intervine în viața noastră câte ceva care aduce depărtare, care împinge, care respinge, care întoarce răutatea, care întoarce ura în suflet, care aduce vârtej. Ar trebui să ne fie rușine ori de câte ori în sufletul nostru se ivesc niște răutăți care ne depărtează omul de lângă noi. De fapt, omul de lângă noi este cel mai însemnat. Nu trebuie să ne gândim la oamenii de peste mări și țări, ci trebuie să-l avem în vedere pe omul de lângă noi, pentru că Dumnezeu vrea să fim bucuroși unii de alții și să împlinim ceea ce lipsește. Asta face iubirea: împlinește, completează, adaugă. Dacă ai pe cineva apropiat, îi treci cu vederea defectele. Dacă iubești pe cineva, îl iubești cu scăderile lui cu tot, cu patimi, cu răutăți cu tot. Dacă nu-l iubești, nu-i iubești nici cu calitățile lui, nu-i iubești nici cu virtuțile lui”.
Arsenie Papacioc (1914-2011), a fost unul din cei mari duhovnici ortodocși din Biserica Ortoodxă Română. Din anul 1976 este duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. În 1958 este arestat, pentru că făcea parte din “Rugul aprins”, și condamnat la 20 de ani muncă silnică, dar în 1964 a fost grațiat de la Aiud, odată cu grațierea generală. În timpul prigoanei de urmărire fuge pe la Mănăstirile: Cozia, Cioclovina, Sihăstria, unde stareț era părintele Cleopa. Apoi a fost egumen la Mănăstirea Slatina. A scris mai multe cărți cu caracter religios și social-moral. În anul 2002, președintele României Ion Iliescu, i-a conferit “Ordinul Național pentru merit în grad de Cavaler” pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere lirerare pentru civilizația românească și universală.
***
“Cine pătrunde în adâncimile sufletului său găsește mândria la rădăcina tuturor cusururilor, tuturor greșelilor, tuturor păcatelor omenești; din mândrie minți, ori din mândrie te cerți; din mândrie nu ierți, din mândrie strângi comori; din mândrie dăltuiești peste măsură; din mândrie se nasc ura, pizma și răzbunarea.
Pornirile cele mai sfinte, mândria le mânjește și le strică, ea pune gelozia lângă dragoste și fățărnicia lângă religie, ea vâră bănuiala între soți și susceptibilitatea între prieteni, ea preface dărnicia în ostentațiune și recunoștința în robie; - ea împinge pe om la crimă, la nebunie și la sinucidere, ea oprește pocăința, ea omoară tot ce e blând, simplu și curat în sufletele mândriei. Îndemn al iadului, până la porțile raiului, pornesc încercări, iar îngerul ce le păzește poartă sabie de tec numai pentru a te alunga pe tine, mândrie, tu, mult temută!”
Adina Olănescu 1860-1907, scriitoare
***
* “Un tânăr călătorind pe jos, a găsit într-una din zile, în pulberea drumului, o monedă de aur strălucind. Cum a văzut-o s-a aplecat grabnic, a ridicat moneda și a pus-o în buzunar foarte bucuros. Ajungând în orașul unde mergea, a intrat într-un magazin de lux, unde și-a cumpărat un rând de haine, încât, după ce le-a îmbrăcat, arăta acum ca un domn. Dar, după acest episod, tânărul a prins un obicei: mergea tot timpul pe stradă cu capul plecat, în speranța că va găsi o altă monedă. Și... tot căutând, cu capul în jos, a rămas cocoșat. Din băiatul acela semeț a ajuns un obsedat cocoșat, fără să mai poată vedea frumusețea și strălucirea luminii soarelui”.
Mulți tineri din ziua de astăzi se află în situația acestui tânăr: respingând lumina soarelui Hristos, cu pacea și iubirea Lui, și căutând tot timpul faptele întunericului, a fărădelegilor, drogurilor, neascultării, ajung, din păcate, niște cocoșați ai familiilor distruse și ai unei societăți în cădere liberă (n.a.).
P.S. “Pe calea poruncilor Tale am alergat, Doamne, când ai lărgit inima mea. Lege pune mie, Doamne, calea îndreptărilor Tale, și o voi păzi pururea. Înțelepțește-mă și voi căuta legea Ta și o voi păzi cu toată inima mea” (“Psalmul 118, vers. 32-34).
Părintele ILIE
