ÎN ITALIA, SOLIDARITATE CU PENSIONARII CARE NU ÎȘI POT PLĂTI FACTURILE LA ENERGIE!

Distribuie pe:

Autoritățile locale din Florența încearcă să îi protejeze pe concitadinii cei mai vulnerabili în fața creșterii costurilor la energie prin campania “Adoptă o factură”. Inițiativa vine pentru a ameliora impactul social al unei majorări de peste 50% a facturilor la gaz și electricitate, într-un oraș în care mai bine de un sfert din populație are vârsta de peste 65 de ani, relatează The Guardian, citat de adevarul.ro.

Astfel, locuitorii din Florența sunt rugați să plătească facturile la utilități ale persoanelor vârstnice care trăiesc singure și care se străduiesc să își gestioneze banii de la o zi la alta.

“Impactul social este foarte puternic, deoarece ne confruntăm cu creșteri uriașe ale facturilor. Am primit multe apeluri și scrisori de la oameni care se află în mare dificultate. Aproximativ 27,6% din populația Florenței are peste 65 de ani, un număr care a crescut în ultimii ani. Între 30.000 și 33.000 de pensionari sunt singuri și mulți dintre ei trăiesc sub pragul sărăciei, încercând să supraviețuiască din 9.000 de euro pe an.

Avem o listă cu toate persoanele care sunt înscrise la serviciile sociale și nu putem reuși să îi ajutăm pe toți, oricât vom încerca, întrucât și consiliul a fost lovit de costurile mari cu energia.

Persoane care în mod normal ar reuși să se descurce sau care beneficiau de sprijin, probabil din partea familiei, nu mai pot acum.

Din pensie trebuie să plătească mâncarea, chiria, medicamentele, iar acum și aceste facturi foarte mari. Trebuie să le oferim puțină liniște”, a declarat Dario Nardella, primarul Florenței.

Donațiile vor fi strânse online de Fundația Montedomini, care de zeci de ani ajută persoanele în vârstă din Florența, iar cetățenii vor putea dona cât doresc. Imediat după publicarea anunțului, s-au primit zeci de mesaje de la persoane și companii dornice să se implice. (L.P.)

LUCREȚIA POP

Lasă un comentariu