FĂRĂ TINE

Distribuie pe:

Fără tine mi-e frig

N-am înțeles niciodată

Cum simte aerul

Că ai plecat.

Universul se strânge

Ca o minge plesnită

Și-și lasă pe mine zdrențele reci.

Câinele negru

Cu burta întinsă duios pe zăpadă

Se scoală și se îndepărtează

Privindu-mă în ochi,

Refuzând să-și spună numele.

Începe să fulguie.

Mă ustură pielea

Pe locul de unde te-ai rupt.

Și mi-e frig,

Când simt cum cade moale,

Odată cu zăpada,

Această rugăciune către nimeni.

Ana BLANDIANA

Lasă un comentariu