Se atribuie unuia dintre cei șapte înțelepți ai Antichității (printre ei erau și Solon din Atena și Thales din Milet) maxima: “să ai o măsură în toate”. Enunță succint o idee care răzbătea în întreaga cultură a grecilor. Lipsa de măsură era hybrisul, considerat păcat capital. Zeii îi pedepseau, așa cum rezultă din toate tragediile grecești, pe cei ce-l comiteau. Mai târziu, poetul Horațiu a fixat-o într-un vers devenit celebru și care a străbătut secole: “Est modus in rebus” (E o măsură în toate). El a adăugat: “sunt certi denique fines” (și apoi sunt desigur limitele). Propoziția a devenit axiomă a stoicilor, școală ilustrată la greci prin Zenon și Crissip, adoptată de romani, care au avut și un împărat stoic, Marc Aureliu.
Tot lui Horațiu i se datorează prețuirea “mediocrității de aur” (aurea mediocritas). La el nu există nuanța peiorativă dată de moderni. Horațiu vorbește în latină, unde cuvântul înseamnă măsură, moderație, cale de mijloc.
Nu numai grecii aveau aversiune față de nerespectarea măsurii, dar și religiile care s-au fondat prin norme de comportament uman. Dacă parcurgem cele șapte păcate importante din învățătura creștină, găsim două, lăcomia și trufia, care sunt, de fapt, excese ale unei trăsături admisibile în doze normale. Este normal să ai poftă de mâncare, chiar și de viață. La fel, științele omului prețuiesc respectul de sine ca parte a demnității umane. Dar lăcomia este o exagerare, o extravaganță, un extremism maladiv ce ține de bulimie sau hiperoxie. Lăcomia și trufia sunt depășiri de limite.
S-ar părea că extremismul este un neajuns uneori local, care deranjează cel mult viața proprie a indivizilor și celor din jur. Dar cum în economie și în politică, pe plan național și internațional, unde factorul personal joacă un rol considerabil, existența acestor lipse de moderație și măsură poate avea consecințe uriașe, mai ales când ele devin contagioase și se propagă exponențial. Oare fuga după controlul resurselor naturale pe glob sau a câștigurilor imense ale multinaționalelor nu este atinsă de lăcomie - cusur aparent banal, dar care contaminează structuri și activități mondiale? Dacă lăcomia este păcatul de a ținti inadecvat lucruri ce nu ți se cuvin, trufia este o supraevaluare a mijloacelor de care dispui și o subapreciere a puterii și inteligenței celorlalți, parteneri sau inamici. Câte erori în viața popoarelor nu se datorează acestei ordinare hipertrofii a sinelui transpusă în marile decizii ale păcii și războiului, în nerezolvarea conflictelor și în declanșarea crizelor?
Secolul trecut e citat în analele istoriei ca un secol al extremelor în materie de apetituri imperialiste și de doctrine politice false. Ce a fost Hitler altceva decât un monument de lăcomie (visul dominării nu doar a Europei, ci și a lumii) și de trufie (calculul greșit, bazat pe resurse insuficiente și pe subevaluarea adversarilor). Japonia imperială, la fel. Secolul nostru a început prin recrudescența unor extremisme religioase (fundamentaliste) și etnice (obsesia identității și segregației) într-o lume a interdependenței. Intoleranța furibundă este un păcat împotriva moderației și a măsurii. Să fie și secolul acesta un secol deficitar la capitolul înțelepciunii?
(Minți senine, minți învolburate. Eseuri și evocări, Editura Scripta, București, 2009)
Sursa “Magazin istoric”, februarie 2022
MIRCEA MALIȚA
