Un adolescent de 13 ani s-a sinucis.
Cazul lui nu e singular: alți doi copii au făcut acest gest extrem, în doar o lună.
Pandemia lasă în urmă o generație de copii care s-a dezvoltat psiho-emoțional prin exacerbarea fricilor, a anxietății și a însingurării și care nu se poate vindeca doar prin cursuri de educație remedială.
Tentativa de suicid, un gest extrem, pe care cei mai mulți copii nu îl înțeleg
“Închiderea școlilor are impact psiho-social. La copiii mici, la adolescenți crește de trei-patru ori riscul de anxietate/despresie.
Eu, ca doctor de urgențe, pot să vă spun că atâtea tentative de suicid la copiii mai mari nu am văzut în 30 de ani de meserie”, avertiza pediatrul Mihai Craiu (Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu-Rusescu”), într-o dezbatere organizată de Salvați Copiii, preluată de Spotmedia.ro
“În primul rând, acest comportament este considerat a fi o urgență psihiatrică. Presupune adresarea către o unitate spitalicească de urgență și consultarea unui medic psihiatru pediatru.
Da, este un gest la care recurg copiii și adolescenții, în momentul în care acumulează stres, anxietate, nu au cu cine să vorbească despre dificultățile emoționale, nu mai văd nicio soluție de rezolvare a unor situații pe care le trăiesc.
Copiii și adolescenții nu înțeleg ireversibilitatea unui astfel de gest și consecințele acestuia.
În același timp, un astfel de gest este un strigăt major de ajutor, pe care aceștia îl trimit către cei din jurul lor”, spune Mihaela Dinu, psiholog Salvați Copiii România.
M. are 19 ani și este student în anul I. Cel puțin așa scrie pe legitimația pe care a apucat să și-o ridice de la facultate. Pentru că viața lui nu s-a schimbat față
de acum un an: petrece cel mai mult timp în cameră, în fața laptop-ului. Așa îi sunt predate cursurile. Nici nu a apucat să-și cunoască fizic noii colegi, iar vechii colegi, cei din liceu, sunt închiși în camerele lor, în fața aceluiași ecran de calculator.
M. este unul dintre adolescenții care simt că își duc viața într-un interval suspendat: liceul a însemnat doar doi ani și puțin, restul a fost online, iar facultatea e și ea online. Dacă îl întrebi dacă e deprimat, face un gest de lehamite: “Sunt obosit și totuși nu adorm înainte de 2-3 noaptea”.
“Există numeroase riscuri în ce privește sănătatea mintală a copiilor și adolescenților în timpul unei pandemii.
Cele mai importante sunt cauzate de distanțarea socială, presiunea crescută asupra familiei, scăderea accesului la serviciile de suport și diminuarea interacțiunilor sociale.
După pandemie, intervin consecințele anxietății, depresiei, stresului. Riscurile privind sănătatea mentală asociate pandemiei sunt disproporționate în cazul copiilor și adolescenților din medii defavorizate.
După o perioadă în care viața socială a copiilor a fost redusă considerabil, se simte nevoia recuperării interacțiunilor sociale.
Părinții sunt încurajați să comunice mai mult și direct cu copiii și adolescenții, să le acorde mai multă atenție și înțelegere, să le ofere posibilitatea de a interacționa în contexte diferite.
Toate schimbările trăite de aceștia într-o asemenea perioadă au venit însoțite și de schimbările specifice grupei de vârstă - schimbări comportamentale, emoționale, hormonale. Când vorbim despre adulți, aceștia au mai dezoltată capacitatea de reziliență, pe când la copii și adolescenți abia acum se formează, prin context și evenimente prezente”, explică psihologul Mihaela Dinu.
La nivel oficial, prioritatea pare a fi recuperarea materiei, pentru că educația online a adus și o scădere a calității
actului educational, într-un sistem în care performanța oricum e mai degrabă excepția, nu norma.
Cum se recuperează, însă, un copil/adolescent din aceste traume emoționale?
“Nevoia copiilor de empatie, înțelegere, comunicare, validare emoțională din partea părinților este cu atât mai mare după o tentativă de suicid sau după o traumă emoțională sau fizică majoră.
Aportul părinților este vital în a proteja sănătatea mintală și bunăstarea emoțională a copiilor și adolescenților lor, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.
Atunci când părinții simt că nu pot gestiona într-un mod eficient aceste traume, sunt încurajați să apeleze la ajutor de specialitate (psiholog, psihiatru, consilier).
Accentul cade pe recuperarea emoțională după o traumă, pe contextele și interacțiunile sociale pe care le are și le dezvoltă copilul sau adolescentul. De asemenea, este importantă și perspectiva de viitor, cum se poziționează aceștia în raport cu următoarea perioadă de timp din viața lor, ce perspective și gânduri au.
Nevoia de siguranță și predictibilitate poate crea un confort emoțional și îl poate ajuta pe copil sau adolescent să depășească traumele”, adaugă psihologul.
Mihaela Dinu spune că psihologii Salvați Copiii România au avut un număr crescut de solicitări, în ultimii doi ani.
“În ultimii doi ani, cazurile care s-au adresat serviciilor noastre de consiliere și intervenție terapeutică pentru copii
au cerut suport în ceea ce privește gestionarea emoțiilor puternice trăite de copii și adolescenți.
Nevoia acestora a fost aceea de a găsi metode de a face față și de reziliență. Am regăsit printre solicitări nevoia majoră a unor adolescenți de a interacționa unii cu alții, de a comunica direct și a crea context în care să interacționeze.
Tulburările din sfera anxietății și depresiei au fost din ce în ce mai prezente în solicitările de intervenție. Am întâlnit însă și suficiente situații în care preadolescenții au tendințe de izolare socială și de a dezvolta anxietate socială.
Din păcate, ne-am confruntat și cu urgențe psihiatrice, adică tentative de suicid în rândul adolescenților. Indiferent de tipologia întâlnită, este important ca părinții, cadrele didactice să nu treacă cu vederea dezechilibrele emoționale cu care se confruntă copiii și adolescenții”, spune aceasta.
Foto: Arhiva Pixabay
