Pe 24 februarie, românii celebrează Dragobetele, o sărbătoare populară semnificând venirea primăverii și veșnicia iubirii. Băiat frumos, năzdravan, năvalnic, Dragobetele este un fecior român de-al nostru și, după o veche legendă românească, este fiul Babei Dochia. În dimineața zilei de Dragobete, fetele și femeile tinere strângeau zăpadă proaspătă, o topeau și se spălau cu apă astfel obținută pe cap, dorind să se facă admirate. Femeile obișnuiau să atingă un bărbat din alt sat în ziua de Dragobete ca să fie drăgăstoase tot anul, și mai aveau grijă să dea mâncare bună orătăniilor din curte și păsărilor cerului, nici o vietate neputând să fie sacrificată de Dragobete. Se știe din bătrâni că Dragobetele este și ziua când păsările își caută perechea, se strâng în stoluri și își ciripesc dragostea. Azi e Dragobetele, se sărută fetele! În ziua de Dragobete, băieții și-aleg pereche. Astăzi și păsările își aleg perechile. Dragobetele este feciorul iubit al Dochiei, care străbate timpul cucerind inimile fetelor, generație după generație, din vremea mândrilor daci și până la noi Vine an de an,a venit și anul acesta.
Unii dintre noi dăm importanță acestei zile, iar alții o consideră o falsă exagerare, o forțare nejustificată de a-ți exterioriza sentimentele. Fiecare dintre noi iubim altfel. Unii prin fapte, alții prin cuvinte, unii prin cadouri, alții cu timiditate... sunt diferite forme de a iubi. În toate formele de iubire dintr-o relație în care dragostea există, ceea ce contează cu adevărat este conștientizarea, acceptarea și împărtășirea acestor sentimente. Să nu vă fie frică să iubiți! Să nu vă fie frică să vă exteriorizați, în limita bunului simț, din cauza unor reguli ale societății. Dragostea nu cunoaște ridicolul, dragostea nu are măsură, dragostea este pur si simplu frumoasă, chiar dacă o simțim la 25 de ani și vine cu fluturași în stomac, sau o simțim la 50 de ani, mai responsabilă, platonică, dar, categoric, mai matură. A iubi românește, de Dragobete, ține de tradiții, așa cum în Occident se sărbătorește Valentine's Day. În rest, iubirea se exprimă în propria ei limbă. Nu are naționalitate, nu are etnie, nu are orientare politică sau religioasă. Are respect, prietenie, înțelegere, empatie, dorință și multă, multă bucurie.
“Nimeni nu a iubit cum am iubit eu, nimeni nu a suferit cum am suferit eu. Toți spunem așa și toți avem dreptate”... și totuși, suntem mereu gata să iubim din nou, oricât am încerca să negăm acest lucru. Inima este un organ, dar sufletul este ceva intangibil în formă fizică, este ceva care există dincolo de puterea noastră de înțelegere. Așa e și dragostea. Nu întotdeauna o înțelegem, nu întotdeauna o putem explica, dar o simțim.
Azi sărbătorim iubirea pe care o simțim în fiecare zi. Pentru că nu putem iubi pentru o zi. Azi doar găsim o formă mai deosebită de a arăta ceea ce simțim, o formă mai interesantă de a sărbători ceea ce ne dă bucuria fiecărei zile. Nu sărbătorim o persoană, ci sărbătorim ceea ce a trezit acea persoană în sufletul nostru. Dacă în fiecare zi, prin iubire, îi acordăm persoanei iubite timpul nostru, atenția, respectul, ajutorul, empatia, susținerea și grija noastră, azi nu ne rămâne decât să ne bucurăm, împreună, de ceea ce simțim.
Iubiți-vă mult, nu vă sfiiți în a o spune și a o demonstra, nu vă impuneți bariere, ci, pur și simplu, trăiți-vă iubirea. “Iubiți-vă azi mai mult decât ieri și mai puțin decât mâine!”
ANTONELA DUMITRACHE
