JUDEȚUL MUREȘ OFERĂ SPRIJIN REFUGIAȚILOR DIN UCRAINA

Distribuie pe:

Mureșul Ajută! #firesc

Instituția Prefectului - Județul Mureș îndeamnă toți mureșenii care vor să întindă o mână de ajutor refugiaților de război din Ucraina să răspundă campaniei lansate de Societatea Națională de Cruce Roșie din România - filiala Mureș.

La centrul de colectare a ajutoarelor umanitare de la Casa de Cultură “Mihai Eminescu” (Târgu-Mureș, str. Nicolae Grigorescu nr. 19) se pot face donații de luni până sâmbătă, în intervalul 10.00-18.00.

În urma informațiilor transmise de reprezentanții Crucea Roșie - Filiala Mureș la ședința de lucru convocată astăzi de prefectul județului Mureș, Mara Togănel, liste de produse care pot fi donate cuprinde:

- produse alimentare greu perisabile (în special conserve - în ambalaj metalic - cu termen de valabilitate de lungă durată, orez, paste făinoase, ulei, zahăr, făină, lapte praf) - pastă și periuțe de dinți, săpun, șampon, șervețele umede;

- tampoane, pampers (pentru copii și adulți);

- lenjerie de corp, șosete pentru copii și femei;

- lenjerii de pat, pături, prosoape, pilote și saci de dormit;

- lenjerie de corp, șosete pentru bărbați;

- lanterne, baterii externe pentru încărcare telefoane (power-bank).

Avem rugămintea ca toate produsele donate să fie noi și în termen de valabilitate.

Lista produselor și alimentelor necesare poate suferi modificări în funcție de necesitățile transmise de rețeaua Societății Naționale de Cruce Roșie din România.

Persoanele care doresc să sprijine financiar eforturile depuse de Societatea Națională de Cruce Roșie din România - filiala Mureș o pot face în următorul cont:

BCR Târgu-Mureș, IBAN: RO 89 RNCB 0193 0159 7034 0001, CUI 7658500 - Crucea Rosie Mures.

Campania de donare a ajutoarelor umanitare și organizarea unei infrastructuri de cazare pentru refugiații din Ucraina sunt susținute printr-un parteneriat care implică Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Horea” al județului Mureș, Primăria Târgu-Mureș, Consiliul Județean Mureș, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu-Mureș, Direcția de Sănătate Publică Mureș, primăriile din județul Mureș, alături de Societatea Națională de Cruce Roșie din România - filiala Mureș, Fundația Alpha Transilvană, precum și alte organizații non-guvernamentale și instituții publice din județul Mureș.

Lista organizațiilor care doresc să ofere sprijin este deschisă, orice propunere de colaborare putând fi transmisă la adresa de email prefect@prefecturamures.ro.

Transmitem mulțumiri tuturor celor care s-au mobilizat exemplar și au organizat acțiuni menite să vină în sprijinul persoanelor greu încercate de războiul din Ucraina. Prin toate faptele de bună credință din ultimele zile, județul Mureș dă dovadă de solidaritate, implicare și empatie.

Instituția Prefectului - Județul Mureș susține un mod de acțiune unitar și coordonat, care să ajute atât instituțiile publice, cât și persoanele fizice să gestioneze eficient modul în care județul Mureș poate ajuta refugiații din Ucraina.

Pentru centralizarea ofertelor de cazare pentru persoanele refugiate, prin implicarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Horea” au fost operaționalizate numerele de telefon 0265 26.96.61 și 0265 26.96.62 sau email: dispecerat@isumures.ro. Aici veți putea furniza datele dumneavoastră de contact, adresa spațiului, precum și numărul de persoane ce pot fi cazate.

Lasă un comentariu