ÎN CE CONDIȚII PUTEM MERGE CU ANIMALELE DE COMPANIE PE PLAJĂ

Distribuie pe:

În Monitorul Oficial nr. 265, din 18 martie 2022, a fost publicată Legea nr. 56/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 19/2006 privind utilizarea Mării Negre și controlul activităților desfășurate pe plajă.

Noul act normativ aduce precizări în ceea ce privește accesul persoanelor însoțite de animale de companie pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic.

Astfel, accesul persoanelor însoțite de animale de companie pe plajă este permis oricând în afara sezonului estival.

Chiar și pe durata sezonului estival, accesul persoanelor însoțite de animale de companie este permis, însă numai cu acordul operatorilor de plaje și cu condiția ca animalele de companie să fie ținute în zgardă sau ham și lesă.

Totuși, acordul operatorilor de plajă nu este necesar în privința câinilor utilitari care însoțesc persoanele cu dizabilități.

În plus, posesorii de animale de companie au obligația de a deține asupra lor pungi pentru strângerea dejecțiilor produse de acestea, de a curăța zona respectivă și de a le arunca la gunoi.

Noua lege stabilește și faptele care constituie contravenții, precum și cuantumul amenzilor pe care acestea le atrag:

“Constituie contravenție nerespectarea de către persoanele fizice a obligației de a ține animalele de companie în zgardă sau ham și lesă pe toată perioada prezenței pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic. Pentru această faptă se aplică amenzi cuprinse între 100 și 1.000 de lei;

Constituie contravenție nerespectarea de către persoanele fizice a obligației de a strânge dejecțiile produse de animalele de companie pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic, de a curăța zona respectivă și de a le arunca la gunoi. Pentru această faptă, cuantumul amenzilor aplicate este cuprins între 1.000 și 10.000 de lei”.

Legea nr. 56/2022 a intrat în vigoare la 21 martie 2022.

LUCREȚIA POP

Lasă un comentariu