Motto: “Sufletul artistului trebuie să fie o biserică deschisă pentru toți. Sub bolta lui strălucitoare toate durerile să intre, toate plângerile au dreptul să răsune”. Eugen Lovinescu (1881-1943)
Anul acesta binecuvântat de Dumnezeu, 2022, în ziua de 12 martie, s-au împlinit 14 de ani de la moartea marelui actor transilvan, OVIDIU IULIU MOLDOVAN. Mi se pare că a fost uitat cam repede de poporul nostru, pe care l-a iubit și l-a servit cu toată dragostea și dăruirea. Pot fi de vină evenimentele prin care a trecut și trece omenirea, dar eu îmi fac datoria să-l readuc în conștiința noastră națională și să-l repun pe piedestalul care-l merită cel puțin din trei motive: În primul rând, actorul s-a născut în satul Vișinelu, comuna Sărmașu, județul Mureș, unde eu îl slujesc pe Dumnezeu și “turma” încredințată mie de peste 43 de ani. În al doilea rând, am fost un apropiat și uneori un confident, petrecând multe momente frumoase, ceea ce a făcut să ne cunoaștem mai bine și chiar să conlucrăm uneori, la anumite proiecte, pentru zona noastră. În al treilea rând, la Mănăstirea Sfântul Mina de pe “Dealul Comoara”, unde slujesc Domnului, am ridicat un bust al marelui actor Ovidiu, situându-l în panteonul neamului nostru românesc.
Am să încerc să-l prezint așa cum era el văzut de prieteni, de cunoscuți și chiar de mine.
S-a născut pe data de 1 ianuarie 1942, în satul Vișinel, comuna Sărmașu jud. Cluj, (actualmente Mureș), din părinții MARTA și IULIU, și a decedat în data de 12 martie 2008, din cauza unui stop cardio-respirator, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu din București. Mai are doi frați: CORNEL și MIRCEA, relația dintre ei fiind una strânsă. Se vizitau reciproc. Ovidiu era interesat de tot ce se întâmpla în satul natal, despre casa părintească, despre oamenii din satul natal. Am fost martorul unei vizite în Vișinelu și printre discuții și cercetarea casei și a împrejurimilor, dorea să facă noi amenajări pentru a rămâne ceva deosebit după el, dar, din păcate, nu a mai apucat, intervenind mai multe aspecte tragice ale familiei, care, până la urmă, i-au adus moartea. Un lucru mai puțin cunoscut este și faptul că el a donat bisericii noi a satului, păstorită de părintele Petruța Gheorghe, un candelabru foarte frumos, cu o inscripție de unde se putea deduce apartenența sa religioasă la religia unită cu Roma. Mai mult, dorea ca la sfințirea Bisericii să aducă și 3 episcopi uniți, ceea ce a produs o oarecare rumoare în parohie. După lungi discuții despre religie și istoria greu încercată a Ardealului, a înțeles că este mai bine să nu se creeze animozități tocmai la o sfințire de Biserică. A cedat, dat fiind faptul că erau anumite realități istorice pe care Ovidiu nu le stăpânea asemenea rolului artistului de pe scenă sau actorului din diferite filme, fie ele chiar istorice. Era mândru de faptul că era ardelean, iar uneori, chiar după spusele fratelui Mircea, în Casa de Cultură Sărmășană, îi făcea o deosebită plăcere să vorbească ardelenește. Le spunea prietenilor Dinică, Dan Pița și Caramitru: “O vinit frățiorul meu de la Cluj și o adus pită, slănină și palincă. Haideți repede”. Și petrecerea începea.
Viața lui Ovidiu a fost marcată și de pierderea tatălui, IULIU, ucis de către bandele horthiste, despre care nu a aflat foarte multe lucruri. Ceea ce știu este faptul că el a susținut frenetic ridicarea unei statui “FEMEIA SIMBOL”, care urma să fie amplasată în parcul central, pe un piedestal durat de marele sculptor VLASIU, înalt de 17 m. A muncit mult pentru realizarea acestui vis la vremea aceea, dar, din cauza unor cozi de topor și ignoranți din Consiliul Local, nu a fost dus la îndeplinire foarte mulți ani, macheta statuii fiind aruncată într-un colț al primăriei și dată uitării și indiferenței. A pus o singură condiție la ridicarea statuii: “Să fie ridicată în cinstea celor 126 de evrei și 55 de români uciși mișelește de bandele de horthiști, cu complicitatea localnicilor trădători, iar numele tatălui său să fie menționat, pe bună dreptate, între martirii uciși mișelește”. Ani de zile m-am luptat pentru a-i îndeplini dorința, dar nu s-a putut fiindcă trădătorii și inculții români din Consiliul Local nu erau interesați decât să asculte orbește de “dictaturile politice autohtone”. A intervenit și dl Nicolae Băciuț, prin intermediul televiziunii, fiind Directorul Culturii Mureșene, dar la votul secret, “iudele au rămas tot iude”, spre rușinea nimicniciei lor. A murit cu această nemulțumire în suflet; mi-a dat ultimele telefoane aproape când era în agonie, plângând, dar nu am putut face nimic, fiindcă lașii istoriei aveau întotdeauna un vot al minciunii și trădării în fața noastră. Păcatul este al lor și-l vor duce cu ei în mormânt. După moartea lui, erorile au continuat, ridicându-se obeliscul cu statuia “Femeie Simbol” , pe care scria o eroare de neacceptat: “EPITAF”, fără să conștientizeze “deștepții de consilieri” și “tătucul lor” că epitaf înseamnă o inscripție funerară sau creație lirică constând dintr-un text scurt în versuri sau proză și nicidecum un singur cuvânt, de care 99,99 la sută dintre localnici, în frunte cu consilierii de “serviciu aprobanți” nu știau și nici acum nu știu ce înseamnă. Dar, din păcate, și marele actor OVIDIU a pierdut la loteria voturilor unor trădători, care trebuiau să mulțumească o minoritate în detrimentul unei majorități. În anul 1995, după moartea mamei sale, a fost dărâmat; inima i s-a sfâșiat de durere și din acel moment nu a mai jucat în niciun film, rezumându-se doar la spectacolele de poezie și teatru.
Gazetarul și teologul Nichifor Crainic spunea odinioară: “ARTISTUL E UN DĂRUIT DE DUMNEZEU”. Artistul este un actor cu o bogată activitate în film, teatru, radio, teatru radiofonic și televiziune. Ovidiu a jucat în peste 40 de filme și multe apariții radio-televizate. Dintre filmele de referință se numără: “HOREA”, “PRUNCUL, PETROLUL ȘI ARDELENII”, “ARTISTA, AURUL ȘI ARDELENII”, “BUREBISTA”, “PROFETUL AURUL ȘI ARDELENII”, “MISTERELE BUCUREȘTIULUI”, care au făcut deliciul spectatorilor și care, împreună cu toată activitatea, l-au trecut în rândul marilor actori al României.
În anul 2004 a primit pentru întreaga activitate “PREMIUL UNITER”, iar în anul 2008, președintele Traian Băsescu i-a oferit post-mortem marelui actor “STEAUA ROMÂNIEI” în grad de cavaler.
Parohia Ortodoxă Sărmașu i-a ridicat în anul 2019 un bust la Mănăstirea Sf. Mina, chiar lângă bustul poetului nepereche Mihai Eminescu, pe care l-a “cântat” în poeziile sale cu o dragoste și trăire aparte.
A murit având o pensie mică, fiind înmormântat cu ajutorul UNITER. Nu a avut copii și nici nu a fost căsătorit niciodată, încadrându-se parcă în “zicerea” marelui sculptor CONSTANTIN BRÂNCUȘI: “Un artist nu trebuie să se însoare... Filosofii nu se căsătoreau niciodată. Ei nu întemeiau niciodată un cămin, însă întotdeauna cinsteau și onorau cu respect pe prietenii lor”. Pentru o perioadă de timp i-am fost și eu un apropiat și vă spun cu sinceritate că era un om delicat, cu mult bun simț, respect față de oameni și în special față de cei din zona Sărmașului natal, iar la unele petreceri era o companie mai mult decât plăcută. Eu, în rugăciunile mele îl am permanent, și prin faptul că am ridicat un bust pentru eternitate în cinstea lui, îmi vine să cred că am șters unele din lacrimile din ochii și sufletul lui, pentru nerealizarea visului ca, pe statuia “FEMEIA SIMBOL” ridicată în parcul orașului, tatăl lui, IULIU MOLDOVAN, nu a fost menționat.
Pentru a aduce o oarecare “speranță” marelui actor transilvan, am aflat că în satul natal Vișinelu a luat ființă “ASOCIAȚIA FIILOR SATULUI” care, pe lângă alte activități culturale, au în intenție ca în viitorul apropiat să transforme casa unde s-a născut în “CASA MEMORIALĂ OVIDIU IULIU MOLDOVAN”. De asemenea, este în intenția tânărului edil, dl ing. Botezan Valer, ca fostul cinematograf din centrul orașului să fie transformat în “CENTRUL CULTURAL OVIDIU IULIU MOLDOVAN”. Sunt de lăudat aceste acțiuni culturale locale, felicităm reprezentanții asociației și pe domnul primar, împreună cu întreg Consiliul Local. În adausul acestui plus cultural sărmășan nu putem uita pe doamna directoare a bibliotecii “Liviu Rusu”, Burian Dinuca, și pe câțiva susținători ai culturii locale, care de mult timp, împreună cu dl Nicolae Băciuț, Directorul Culturii Mureșene, au avut în intenție aceste repere culturale.
Acum, la împlinirea a 14 ani de când marele actor OVIDIU IULIU MOLDOVAN a plecat să se întâlnească cu Domnul și cei dragi ai săi, cred că merită aceste cuvinte ale Sf. Apostol Pavel către Timotei: “Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit. De acum mi s-a pregătit cununa dreptății, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, și nu numai mie, ci și tuturor celor ce au iubit arătarea Lui”.
Cu frățească dragoste,
PĂRINTELE ILIE
