Realizări și deziderate privind cooperarea mai strânsă UE- Republica Moldova
Încă de la început, guvernul Republicii Moldova a fost conștient de interesele și obiectivele politicii europene de vecinătate, opuse, de fapt, propriilor ei așteptări:
* UE urmărește, practic, o politică de democratizare și stabilizare prin excludere, în timp ce Moldova este interesată în perspectiva includerii totale în structurile UE;
* Pentru UE, Moldova este un teren de testare al Politicii Europene de Securitate Comună (PESC), în noul mediu geopolitic al spațiului CSI. În cazul eșecului acestei politici, riscul principal este pierderea credibilității acesteia. Moldova însă, prin angajarea într-un proces de apropiere față de UE, întâmpină riscuri considerabile de securitate și pierderi economice;
“ Din punctul de vedere al UE, riscurile care apar din Moldova pot fi minimizate în primul rând prin invocarea tranziției imperfecte a acestei țări și prin sprijinirea ei în procesul de democratizare, reforme legale și de piață. Moldova, care nu are control asupra unor părți ale teritoriului și granițelor sale, ca urmare a conflictului secesionist de pe teritoriul ei, tinde să exagereze impactul conflictului transnistrean, văzut ca un impediment pentru reforme.
* Ca urmare, punctele de vedere ale UE și ale Moldovei tind să difere în ce privește ordinea măsurilor care trebuie luate în cadrul Planului de acțiune: în timp ce UE insistă asupra unor pași mai repezi către europenizare, Moldova face presiuni pentru stabilitate, în sprijinul unei reforme durabile.
Cu toate acestea, UE a îndeplinit o serie de deziderate formulate de Moldova. În domeniul economic, Uniunea a acceptat Moldova în schema GSP plus - echivalentul UE al Clauzei Națiunii Celei mai Favorizate, care oferă un acces mai ușor pe Piața Internă a blocului comunitar. De asemenea, UE a promis Moldovei mai mult ajutor tehnic și financiar conform prevederilor bugetului său din 2007-2013. Una dintre cele mai urgente probleme de pe agenda Moldovei a fost realizarea unui regim de vize mai favorabil pentru anumite categorii de cetățeni din UE. Au început discuții în acest sens între oficialii Uniunii și cei din Republica Moldova. La rândul său, guvernul de la Chișinău deja promisese că va renunța la regimul de vize pentru cetățenii UE începând cu 1 ianuarie 2007, iar Moldova a îndeplinit cererea UE de semnare a unui acord privind serviciile de transport aerian.
O altă realizare importantă pentru Moldova în cadrul Planului de Acțiune a fost sprijinul UE acordat pentru aderarea țării la organizațiile structurale și regionale. Pe baza legăturilor sale istorice și a afinităților culturale, Chișinăul încearcă de mult să realizeze o integrare mai strânsă cu organizațiile regionale care grupează țările din sud-estul Europei. Moldova a fost membru fondator, în 1996, al Inițiativei de Cooperare în Europa de Sud-Est (SECI). Din 1999 se bucură de statut de observator în cadrul SEECP (Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est). Cu sprijinul activ al României, Moldova a devenit membră a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est; deține, de asemenea, statutul de observator în Procesul de la Atena pentru stabilirea unei piețe regionale de energie în Europa de Sud-Est. În aprilie 2006, Republica Moldova a aderat la Acordul Central-European al Comerțului Liber (CEFTA) alături de două viitoare membre ale UE - Bulgaria și România, și țările din Balcanii de Vest: Albania, Bosnia, Croația, Macedonia, Serbia, Muntenegru, precum și administrația ONU din Kosovo, toate având perspectiva de integrare în UE. Mai mult, Moldova a devenit membru cu drepturi depline al Procesului de Cooperare Sud-Est European (SEECP) în mai 2006.
De la semnarea Planului bilateral de acțiuni cu Moldova, UE a operat o serie de modificări semnificative în politica sa față de Chișinău. Această nouă orientare a fost determinată de o serie de schimbări în mediul politic regional, cum ar fi întărirea poziției generale a politicii externe a Rusiei, poziție vădit agresivă adoptată de regimul din Transnistria și “Revoluția Portocalie” din Ucraina. De asemenea, UE a desemnat un Reprezentant Special pentru Moldova (a cărui sarcină este să contribuie la soluționarea conflictului din Transnistria), Comisia Europeană și-a deschis Delegația la Chișinău, iar o Misiune de Asistență a început să lucreze de-a lungul frontierei transnistrene cu Ucraina. Împreună cu SUA, UE a primit și statutul de observator în procesul de negociere privind conflictul transnistrean.
Cu toate acestea, principala problemă a Moldovei și, totodată, principalul impediment în procesul de integrare a țării în organizațiile euro-atlantice este conflictul, acum înghețat, dintre guvernul central de la Chișinău și autoproclamata Republică Transnistreană, separatistă. Un timp, Cancelariile Occidentale au privit conflictul ca fiind unul preponderent etnic, din cauza presupuselor planuri de fuziune ale Moldovei cu România vecină. Eforturile inconsistente întreprinse de OSCE pentru soluționarea conflictului au contribuit, de fapt, la permanentizarea divizării teritoriului Moldovei, fapt ce a consolidat independența de facto a așa-zisei Republici Transnistrene și a structurilor sale separatiste. Acest conflict stă, de fapt, la baza principalei probleme de securitate a Republicii Moldova - incapacitatea de a exercita control suveran asupra teritoriului și frontierelor sale, cu repercusiuni negative pentru consolidarea statului, a politicii sale economice și sociale și relațiilor internaționale.
Ca urmare a implicării UE în soluționarea conflictelor din Moldova, oficialii Uniunii au devenit tot mai conștienți cu privire la adevărata natură a conflictului, la interesele concurente ale actorilor implicați (în special Rusia) și la posibilitatea ca “un conflict înghețat” să se transforme într-o criză dramatică. Nu în ultimul rând, datorită angajamentului intens al UE, împrejurările pentru găsirea unei soluții la conflictul teritorial nerezolvat dintre Republica Moldova și Republica Transnistreană separatistă s-au îmbunătățit, la prima vedere. UE a deschis o reprezentanță la Chișinău și a numit un reprezentant permanent însărcinat cu rezolvarea conflictului transnistrean. UE a lansat, de asemenea, misiunea de observator EUBAM (Misiunea Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina) la granița ucraineană cu Republica Transnistreană și a primit, alături de Statele Unite, statut de observator la negocierile privind viitorul Republicii Transnistrene. Revoluția portocalie a trezit așteptări că s-ar putea baza pe Ucraina pentru a coopera în aceste negocieri. Din păcate, evoluțiile ulterioare de pe scena politică ucraineană au slăbit speranțele pentru un parteneriat de încredere cu această țară. La alegerile generale din martie 2005 din Moldova, partidul comunist al președintelui Vladimir Voronin, făcând campanie pentru continuarea politicii pro-occidentale a țării, s-a impus și chiar a câștigat sprijinul conservatorilor, formând o largă majoritate pro-europeană în parlament.
În mod paradoxal, în ciuda acestor evoluții pozitive, șansele unei soluții rapide, de comun acord, pentru conflictul transnistrean, nu au crescut ca urmare a implicării UE. Nu s-au înregistrat progrese în ce privește retragerea trupelor și echipamentelor militare ruse din Republica Transnistreană, nerecunoscută la nivel internațional, și nici în restabilirea integrității teritoriale a Republicii Moldova. Propunerea Chișinăului de a înlocui trupele rusești de menținere a păcii cu o forță internațională a fost respinsă atât de Moscova, cât și de Republica Transnistreană. Negocierile privind conflictul transnistrean au ajuns în impas.
ANNELI UTE GABANYI, analist politic Traducere de ILEANA SANDU
