În România, deși avem legislație în materie (Legea nr.131/2020, în vigoare), aceasta nu produce efectele așteptate. Faptul se datorează lipsei normelor de aplicare a legii, caracterului ei ambiguu, dar și lipsei de informare și educare a populației, care ar trebui făcută nu doar prin intermediul presei, ci și prin deplasări pe teren ale reprezentanților autorităților.
Risipa alimentară, în România, este generată, în principal, de consumatori (49%) și de industria alimentară (37%).
Potrivit statisticilor, aruncăm, anual, 2,55 milioane de tone de mâncare (600 de tone zilnic), în condițiile în care aproximativ 4,5 milioane de cetățeni au dificultăți în procurarea alimentelor. Pe de altă parte, Organizația Salvați Copiii arată într-u raport recent că, în mediul rural, peste 150.000 de copii merg seara la culcare flămânzi. (Nu există studii similare privind copiii din mediul urban.)
Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii a subliniat lipsa de coerență a sistemului de colectare a datelor privind risipa alimentară: “Nu avem niciun sistem de colectare a datelor coerent. Legea prevede obligativitatea ca orice operator să ne transmită datele o dată pe an, până la 31 martie pentru anul anterior. La ora actuală, nici nu știm care este nivelul de risipă, chiar dacă la UE există un raport care zice că noi risipim 173 de kg de produs alimentar pe cap de locuitor. Iar România are în sistemul de recuperare doar 2,55% din ceea ce se recuperează la nivelul Uniunii Europene”.
La nivel mondial, 28% din suprafața agricolă este folosită pentru producerea de alimente risipite, a mai spus secretarul de stat.
În ideea reducerii risipei alimentare, Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență potrivit căreia stocurile de produse achiziționate în cadrul Programului pentru școli, aflate în termenul de valabilitate, vor fi redistribuite către organizații umanitare, de asistență socială și medico-socială.
