PARLAMENTUL EUROPEAN A VOTAT O REZOLUȚIE PENTRU ADERAREA MOLDOVEI LA UE

Distribuie pe:

Plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg a votat joi o rezoluție în care solicită acordarea statutului de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană Republicii Moldova, informează deschide.md și Radio Chișinău.

“Parlamentul European salută depunerea de către Republica Moldova a cererii de aderare la UE la 3 martie 2022; invită instituțiile UE să acorde Republicii Moldova statutul de țară candidată pentru aderarea la UE, în conformitate cu articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană și pe baza meritelor, iar între timp să-și continue eforturile de integrare a acestei țări pe piața unică a UE și să intensifice cooperarea sectorială; invită Comisia să își finalizeze rapid evaluarea și să ofere Moldovei o asistență deplină pe parcursul acestui proces”, se arată în rezoluție.

Totodată, PE solicită ca, în cadrul reuniunii Consiliului European din iunie, să se transmită un semnal politic clar și ferm cu privire la calea europeană aleasă de Republica Moldova.

În discursurile pe care le-au susținut, eurodeputații și-au exprimat solidaritatea față de autoritățile de la Chișinău și față de cetățenii moldoveni.

Inițiatorul rezoluției, eurodeputatul român Siegfried Mureșan, din grupul PPE, a declarat că este nevoie să li se ofere cetățenilor Moldovei beneficii tangibile. De aceea, deputații solicită integrarea Republicii Moldova în piața unică a UE.

Eurodeputatul polonez Andrzej Halicki  a declarat în plenul Parlamentului European că președintele rus, Vladimir Putin, încearcă să sperie acum Republica Moldova și pe cetățenii săi.

Parlamentarii europeni au apreciat, de asemenea, că Repu-blica Moldova a depus eforturi și a început reforme serioase, iar în cazul războiului din Ucraina, s-a comportat exemplar, inclusiv ajutând refugiații ucraineni.

Eurodeputatul Dragoș Tudorache, care este și raportor al Parlamentului European pentru Republica Moldova, a declarat că această țară se confruntă acum cu mai multe crize, însă rămâne loială aspirațiilor europene. (Agerpres)

Lasă un comentariu