POLIȚIST LOCAL DIN TÂRGU-MUREȘ AGRESAT ÎN PLINĂ STRADĂ

Distribuie pe:

La sfârșitul săptămânii trecute, joi seara, în jurul orei 21.30, un polițist local din Târgu-Mureș a fost agresat la scurt timp după ce a ieșit din serviciu și se îndrepta spre casă. Polițistul se afla în stația de autobuz din Piața Cardinal Iuliu Hossu (fostă Panov) când, din senin, un bărbat, în vârstă de 22 de ani, l-a lovit în față, iar apoi a fugit. Polițistul agresat a sunat la 112 și a cerut ajutor, iar între timp a pornit în urmărirea agresorului care a fugit înspre Casa Sindicatelor. La mai puțin de trei minute de la apel, colegii săi de la Poliția Locală - un echipaj de Intervenție și un echipaj de la Siguranța Rutieră au reușit să-l prindă pe agresor. La fața locului a sosit și Poliția Municipiului Târgu-Mureș. Polițistul agresat a fost dus de un echipaj SMURD la spital unde a primit îngrijiri medicale, iar agresorul a fost reținut de polițiști. Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureș.

“Este regretabil faptul că oameni în uniformă, de data aceasta un polițist local, sunt agresați în timpul serviciului sau în afara lui. Colegul nostru este în afara oricărui pericol, a primit imediat îngrijiri medicale și a obținut și un certificat medico-legal. În momentul de față nu putem da mai multe amănunte, cercetările fiind în curs. Doresc însă să-i felicit pe colegii mei pentru promptitudinea de care au dat dovadă, intervenind în mai puțin de 3 minute pentru reținerea agresorului”, a declarat pentru, “Cuvântul liber”, directorul executiv al Poliției Locale Târgu-Mureș, Raul Matiș. (D.B.)

DRAGOȘ BARDOȘI

Lasă un comentariu