BULETIN DE AVERTIZARE

Distribuie pe:

La culturile de crucifere vă recomandăm să aplicați un tratament chimic în perioada imediat următoare, pentru combaterea dăunătorilor: musca (Delia brassicae), gărgărița tulpinilor (Ceutorhynchus q.), puricii (Phyllotreta spp.), afidele (Myzodes persicae). Tratamentul se execută prin stropirea solului și a plantelor (600-800 litri soluție/ ha sau 0,6-0,8 litri soluție/ 10 mp) astfel încât soluția să ajungă atât pe plantă, cât și în zona coletului, zonă afectată în special de musca verzei.

Tratamentele se pot aplica și în spațiile de producere a răsadurilor. Având în vedere apariția eșalonată a dăunătorilor, tratamentul se va repeta la 10-12 zile.

Pentru tratament vă recomandăm unul dintre următoarele produse:

NU se vor trata culturile pentru consum curent!

Pentru tratament se pot utiliza și alte produse pentru protecția plantelor omologate în România, cu efect similar.

Respectați instrucțiunile din prospectul produselor folosite. Pentru aderarea soluției de stropit pe plante, se poate adăuga în soluție un adeziv. Reamintim producătorilor agricoli obligativitatea respectării prevederilor legale privind depozitarea, manipularea, utilizarea produselor pentru protecția plantelor și completarea la zi a Registrului de evidență a tratamentelor fitosanitare.

Se vor utiliza numai ppp. omologate înregistrate în baza de date PEST-EXPERT - https://aloe.anfdf.ro/ utilizând aplicația internet explorer, parola și utilizator “guest”. Respectarea prevederilor legale privind utilizarea ppp. este verificată prin controale în teren de către Inspectorii Oficiului Fitosanitar și APIA. Clătiți de 3 ori ambalajele și returnați-le la operatorii economici din programul SCAPA. Detalii pe www.aiprom.ro.

Respectați normele de lucru cu ppp, normele de protecție și securitatea muncii, de protecție a albinelor și a animalelor în conformitate cu: Legea nr. 383/ 2013 a apiculturii cu modificările și completările ulterioare și Ordinul nr. 127/1991 al ACA din România, Ordinul comun nr. 45/ 1991 al MAA, 15b/3404/1991 al Dep. pentru Administrație Locală și 1786/TB/1991 al Ministerului Transporturilor, precum și cu Protocolul de colaborare nr. 328432/ 2015, încheiat cu ROMAPIS (privind implementarea legislației, în vederea protecției familiilor de albine împotriva intoxicației cu ppp); Respectați prevederile Ordinului MADR nr. 297/2017 privind aprobarea Codului de bune practici pentru utilizarea în siguranță a produselor de protecția plantelor. Respectați obligațiile ce vă revin conform Ordinul MADR, al Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor și al președintelui ANSVSA nr. 352/636/54/2015 pentru aprobarea normelor privind ecocondiționalitatea în cadrul schemelor și măsurilor de sprijin pentru fermieri în România, cu modificările ulterioare.

Șef serviciu, dr. ing. Marian Pogăcian

Întocmit, cons. sup. Vasile Bologa

Lasă un comentariu