NOI STAȚII DE ÎNCĂRCARE PENTRU VEHICULELE ELECTRICE VOR FI AMENAJATE ÎN TÂRGU-MUREȘ

Distribuie pe:

Printr-un comunicat de presă, transmis în cursul zilei de ieri, Primăria Târgu-Mureș anunță faptul că în cadrul Programului “Stații de reîncărcare destinate vehiculelor electrice în municipiile reședințe de județ”, Administrația Fondului de Mediu (AFM) a publicat, marți, 7 iunie, un singur dosar acceptat, și anume, cel al municipalității mureșene, în valoare 815.616,71 lei.

După semnarea contractului cu AFM, Primăria Târgu-Mureș va pregăti documentația în vederea atribuirii contractului de execuție a stațiilor de încărcare.

Locațiile, aprobate prin HCL 251/2020, vor fi următoarele: Piața Bulgarilor (parcarea de pe locul fostei benzinării, str. Tușnad); Piața Bolyai Farkas, parcarea din scuarul aflat în fața Judecătoriei Târgu-Mureș; parcarea din spatele Teatrului Național, str. Călărașilor; parcarea subterană de sub complexul Luxor; str. Rodniciei, zona Parcului Diamant; Strada Primăriei; Parcarea Complexului de Agrement și Sport “Mureșul” de pe str. Plutelor nr. 2 (spre cartierul 7 Noiembrie); parcarea Complexului de Agrement și Sport “Mureșul” de pe str. Plutelor nr. 2 (spre cartierul Aleea Carpați).

Prin proiectele aflate în derulare, Municipiul Târgu-Mureș și-a propus ca în următorii ani să atingă următoarele obiective: îmbunătăț irea calității mediului, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin stimularea utilizării vehiculelor electrice; dezvoltarea infrastructurii de alimentare a vehiculelor cu energie electrică; dezvoltarea transportului ecologic. (D.B.)

DRAGOȘ BARDOȘI

Lasă un comentariu