Azomureș despre repornirea producției: “Oferim un sprijin fermierilor (...) nu s-au făcut pași importanți în politicile publice de a sprijini marea industrie în România”

Distribuie pe:

În ediția noastră de ieri anunțam faptul că în câteva zile Azomureș va relua o aparte a producției sale de îngrășăminte. Așa cum precizam anunțul a fost făcut, inițial, de directorul general al Transgaz, Ion Sterian. “Dau o veste bună. De ieri (luni - n.r.) Azomureș a început să încarce instalația numărul 1 de amoniac, care va începe să producă îngrășăminte chimice, necesare pentru economia românească. Deci sperăm să repornească și instalația nr. 2, ceea ce înseamnă (funcționarea combinatului la - n.r.) capacitatea maximă”, a spus Sterian. El a precizat că doar instalația numărul 1 de producție a amoniacului consumă 1,4 milioane de metri cubi pe zi. Spre comparație, consumul total de gaze al țării este, astăzi, 54,7 milioane de metri cubi/zi. “De mâine-poimâne încep producția”, a completat reprezentantul Transgaz.

Marți, când a fost editat numărul nostru apărut ieri, conducerea Azomureș a avut o ședință. În urma acesteia purtătorul de cuvânt al combinatului chimic ne-a precizat: “încercăm să oferim un sprijin agriculturii locale și fermierilor care se pregătesc să iasă din iarnă și privesc deja către campania agricolă de primăvară și au nevoie de îngrășăminte. Chiar dacă nu s-au făcut încă pași importanți în politicile publice de a sprijini în vreun fel marea industrie în România. Există dialog, există soluții puse pe masă, să vedem cum se concretizează”.

Punctul de vedere al Azomureș vine în contextul în care luni, la începutul aceste săptămâni, ministrul agriculturii, Florin Ionuț Barbu, prezent la o întîlnire cu fermierii din județul Mureș a răspuns la întrebarea proprietarei Fabricii de Zahăr din Ludul, Mihaela Neagu, referitoare la situția combinatului chimic din Târgu Mureș, declarând că “Azomureșul trebuie să se decidă. Ministerul Agriculturii și Guvernul României le-a pus pe masă tot ceea ce putea să facă. Acum e decizia Azomureșului. Am venit inclusiv cu discuții prin care să se preia, nu vă ascund, de către Transgaz a unei părți din acțiunile din Azomureș. Bineînțeles, fiind firmă privată, așteptăm acest lucru. Să nu credeți că Azomureșul a oprit vreodată producția! Că dacă mergem acum în fabrică în Azomureș ea funcționează. Și vă garantez lucrul ăsta. Sunt convins că funcționează. Inclusiv, Azomureșul are pe stoc, în momentul de față, îngrășăminte”. După întâlnirea cu fermierii ministrul, alături de deputatul Dumitrița Gliga s-a deplasat la Azomureș unde a stat de vorbă cu reprezentanții societății.

Azomureș este cel mai mare producător de îngrășăminte chimice și consumator industrial de gaze naturale din România și cel mai important și apreciat furnizor de îngrășăminte pentru fermierii români. Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu