ÎNTÂLNIRE CU ARCAȘII ROMANI DE LA CĂLUGĂRENI

Distribuie pe:

Cu ocazia Zilei Europene a Arheologiei, Muzeul Județean Mureș, în parteneriat cu Asociația Milites Marisensis și Asociația Amicii Muzeului, vă invită sâmbătă, 18 iunie 2022, în intervalul orar 11.00-17.00, la o întâlnire cu arcașii romani din Parcul Arheologic de la Călugăreni, comuna Eremitu, județul Mureș.

Știați că în epoca romană staționa la Călugăreni o trupă de arcași orientali? Oare de ce tocmai arcași? Oare de ce tocmai orientali? Oare de ce tocmai la Călugăreni? Cei interesați pot afla răspunsul doar dacă acceptă provocarea noastră de a participa la acest eveniment special.

Totodată, vizitatorii pot participa la un concurs de tir cu arcul, exerciții militare romane, ghidaje de specialitate în pavilioanele TIME BOX, expoziție temporară și activități de pedagogie muzeală pentru toată familia.

Castrul și așezarea romană de la Călugăreni este unul din cele mai bine cercetate situri arheologice din regiune. Situl a făcut parte din provincia Dacia și a avut ca scop apărarea frontierei estice a provinciei.

Castrul este recunoscut încă din secolul al XVIII-lea, iar din 2011, Muzeul Județean Mureș organizează anual săpături în interiorul castrului și al așezării civile din jurul acestuia. În fiecare an, în luna august, Centrul de Cercetare a Limesului Roman organizează la Călugăreni unul dintre cele mai mari evenimente culturale din regiune: Festivalul Roman. Pe lângă acesta, în Parcul Arheologic au loc și evenimente tematice, toate având ca scop promovarea și valorificarea muncii de cercetare a sitului, atât în rândul specialiștilor, cât și pentru publicul larg.

Accesul la eveniment se face pe bază de bilet de vizitare a pavilioanelor. Biletele se pot achiziționa de la fața locului. Tarif de vizitare: 4 lei (adulți), 2 lei (pensionari) și 1 leu (elevi, studenți).

Muzeul Județean Mureș

Lasă un comentariu