ÎNTÂLNIREA ,,FIILOR SATULUI NANDRA”

Distribuie pe:

Sâmbătă, 25 iunie, va avea loc reuniunea Fiilor Satului Nandra, manifestare organizată cu prilejul împlinirii a 711 ani de la prima atestare documentară a așezării Nandra. Sărbătoarea va începe la ora 10, cu dezvelirea, pe zidul Bisericii din sat, de către Domnul Mihály Ferency-Attila, primarul Comunei Bichiș, și părintele Lucian Nicolae Bucea, a unei plăci comemorative cu cei 22 de eroi ai satului Nandra, după care va urma un parastas de pomenire a eroilor.

În continuare, domnul general-maior (rtg.) Gheorghe Popa, președinte al Asociației Naționale a Veteranilor de Război, Filiala Județeană Mureș, Președinte al Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, Filiala Județeană Mureș “Avram Iancu”, va înmâna Diplome de Apreciere urmașilor eroilor morți pe câmpurile de luptă, precum și Diplome de Recunoștință urmașilor veteranilor de război. De asemenea, se vor înmâna Diplome de Onoare unor persoane care au contribuit la organizarea manifestărilor jubiliare.

În sala mare a Căminului Cultural (clădirea fostei școli) vor avea loc discursuri ale reprezentanților instituțiilor oficiale invitate: Primăria Bichiș, Consiliul Județean Mureș, Instituția Prefectului Mureș, Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Mureș, Arhiepiscopia Română Ortodoxă de Alba Iulia etc.

Se vor prezenta apoi cele două monografii: Doina Rad, Ilie Rad, Nandra. Un sat care alunecă-n uitare (la 710 ani de la prima atestare documentară). Prefață de acad. Ioan-Aurel Pop, preșe-dintele Academiei Române, și Doina Rad, Ștefan J. Fay sau cercul care se închide (cu ocazia centenarului scriitorului trăitor la Bichiș câțiva ani - 1946-1949 - și moștenitor al conacului principelui Ioan Kemény, din Bichiș). De asemenea, se va lansa și primul volum din memoriile lui Ilie Rad, Viața ca un dar (2022), care evocă, în cuvinte și imagini, copilăria sa, petrecută în satul Nandra. 

În final, are loc vizionarea unui film, de 15 minute, făcut în luna mai 1995, cu ocazia vizitei la Biserica din Nandra a ÎPS Andrei, Arhiepiscop de Alba Iulia.

După masa de prânz, are loc, opțional, deplasarea prin sat, pe ulițele asfaltate, sau la cimitir, curățat după câteva decenii etc. (B.V.)

VASILE BOTA

Lasă un comentariu