ASTĂZI, 29 IUNIE, SFINȚII APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL

Distribuie pe:

Cu origine veche, sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel este o sărbătoare liturgică, în cinstea martirilor de la Roma, Apostolii Sfântul Petru și Sfântul Pavel, denumiți și ocrotitorii penitenciarelor, pentru că ambii au trecut prin lanțuri și închisori pentru Hristos și Evanghelia Sa.

Sfântul Apostol Petru, înainte de a se întâlni cu Domnul, se numea Simon și era pescar, de neam iudeu, din hotarele Galileei cea din Palestina, din cetatea Betsaida. El era fiul lui Iona, din seminția lui Simeon, și frate cu Sfântul Apostol Andrei. La chemarea Domnului - “Vino după mine, că de acum vei fi pescar de oameni spre viață, în chipul în care ai pescuit peștii spre moarte”, își lasă mrejele și îl urmează pe Iisus, schimbându-și numele în Petru (Chefa sau Chifa, adică “Piatră”). Și Domnul îl iubea pe el pentru dreapta simplitate a inimii sale, iar Petru avea dragoste fierbinte către Domnul. Cu toată dragostea pentru Iisus, însă, nu și-a putut învinge slăbiciunea, lepădându-se de trei ori de Domnul său, tocmai când acesta era batjocorit și purtat de la Ana la Caiafa. Cu multe lacrimi și mult zbucium a depășit lepădarea întreită, iar la cea de-a treia arătare a Domnului înviat ucenicilor Săi, Petru redobândește vrednicia de Apostol, mărturisind de trei ori dragostea lui către Mântuitorul.

După Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos, Sfântul Petru, ca un mai mare între Apostoli, a fost întâiul învățător și propovăduitor al cuvântului lui Dumnezeu. Peste tot a întemeiat biserici, a învățat, a mângâiat, a întărit credința și nădejdea primilor creștini. Despre faptele Sfantului Petru se află scrise pe larg în cărțile Evangheliilor și în cartea Faptelor Sfinților Apostoli, care totdeauna se pot auzi citindu-se în biserică. Strădania și viața le-a sfârșit la Roma, în anul 67, în ziua de 29 iunie, îndurând moarte de Mucenic, în vremea prigoanei împotriva creștinilor dezlănțuită de împăratul Nero. Pe colina Vaticanului, acolo unde astăzi se înalță strălucita basilică ce îi poartă numele, verhovnicul Apostolilor a fost răstignit cu capul în jos, pecetluind cu sângele său credința și dragostea lui față de Mântuitorul.

Sfântul Apostol Pavel se numea Saul mai înainte de apostolie. Născut în tarsul Ciliciei, era de neam iudeu, din seminția lui Veniamin. Bărbat învățat, fariseu și rabin în religia evreilor, ucenic al lui Gamaliel și cunoscător al întregii învățături din vremea sa, ura pe Sfinții Apostoli și nici nu voia să audă propovăduirea lor cea despre Hristos. Saul i-a prigonit cumplit pe cei ce mărturiseau credința în Domnul.

Pe când călătorea, în apropiere de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer și Saul a văzut pe Domnul, care i S-a arătat în chip minunat. Lepădând rătăcirea în care trăise până atunci, Pavel (“Vas ales”) devine propovăduitor al credinței creștine, fiind unul dintre cei mai mari Apostoli ai lui Hristos.

A întemeiat obști creștine prin toate cetățile pe unde a trecut, sfătuindu-le și îndrumându-le epistolar. Dintre epistolele sale s-au păstrat 14, ultima dintre ele scrisă în captivitate la Roma și considerată testamentul lui spiritual. Fiind unul dintre cei care a vestit cel mai mult pe Hristos printre popoarele păgâne din acele timpuri, Sfântul Apostol Pavel a fost numit “Apostolul Nemuritor”. Sfârșitul său a fost cu moarte de mucenic, tăindu-i-se capul cu sabia (era cetățean roman, ce nu se cădea să fie omorât cu moarte necinstită), în aceeași zi (chiar dacă nu în același an) cu Sfântul Petru, la marginea Romei, pe drumul ce duce spre mare. Credincioșii au luat sfântul lui trup și l-au pus la un loc cu al Sfântului Petru.

În popor, sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel marchează vremea secerișului și mijllocul verii agrare.

Conform tradiției, în această zi, cunoscută și sub numele de Moșii de Sânpetru, se obișnuiește să se dea de pomană pentru sufletele celor morți. Pachete cu colaci, lumânări și mere sunt sfințite la biserică și apoi împărțite în memoria celor ce s-au înălțat la ceruri.

VASILE BOTA

Lasă un comentariu