La începutul acestei săptămâni, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) - Secția Parchetelor Militare a dat de știre că s-a autosesizat de unul singur și investighează posibile crime împotriva umanității, având ca victime “cetățeni domiciliați în zonele de conflict din Ucraina”. În speță, este vorba de cetățeni ucraineni care dețin și cetățenia română, iar procurorii invocă, în demersul lor, articolul 10 din Codul de procedură penală, potrivit căruia “legea penală română se aplică și infracțiunilor săvârșite în afara țării de către un cetățean străin contra unui cetățean român”. Se face vorbire, de asemenea, de faptul că, potrivit comunicatului dat publicității, “jurisdicția se exercită de organele de urmărire penală române și pe baza principiului universalității.
Păi, și-a spus opinia publică, în sinea ei, cine să fie “marele cetățean străin”, altul decât Putin însuși, pe care îl și vedem venind, frământându-și căciula în mână, la ușa procurorului mioritic, spre a fi audiat și trimis în judecată… taman la Haga (că unde altundeva, de vreme ce la judecătoria din Bolintin Vale nu se judecă infracțiuni contra umanității și crime de război.)
Pentru ca nedumerirea să fie și mai mare, în presă au apărut titluri precum: “Vladimir Putin are dosar penal în România”, “România îi face dosar penal lui Putin pentru crime de război”, “Nu este o glumă! Vladimir Putin are dosar penal în România” etc., mizându-se, probabil, pe faptul că populația, cu gândul la prețul litrei de ulei și al kilului de cartofi, nu mai stă să citească tot articolul, mulțumindu-se să arunce o privire pe titlu și să-și scuipe în sân. Plus că, principiul ăsta al universalității, care va să zică că, peste tot, de-a lungul și de-a latul universului, judecătorii judecă, pe lângă furtișaguri mărunte, și crime contra umanității. Mai ceva ca la Haga.
Or, vine ÎCCJ de ne luminează: în realitate, până să ajungă să-l încătușeze pe Putin, personal, procurorii vor să afle de la cetățenii româno-ucraineni dacă au fost victime sau martori ai unei infracțiuni, în contextul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei,
informațiile furnizate de aceștia reprezentând “probe utile pentru eficiența urmăririi penale”. Atât victimele, cât și martorii sunt invitați să completeze, pe internet, un chestionar anume întocmit, cuprinzând întrebări precum: “Sunteți victima sau martorul crimelor împotriva umanității?”; “Unde s-a întâmplat infracțiunea? Numele orașului/regiunea din Ucraina/comuna/satul”; “Data la care s-a întâmplat infracțiunea/intervalul de timp în care s-a întâmplat infracțiunea”; “Cine sunt autori infracțiunii? - cu variante de răspuns: “militarii Federației Ruse /alte persoane / nu cunosc”; “Probele deținute. Dacă dețineți fotografii, materiale video sau alte probe, vă rugăm să nu le distrugeți sau ștergeți. Autoritățile române s-ar putea să vă ceară permisiunea de a folosi aceste probe”. Etc., etc.
(În paranteză fie spus, ne întrebăm, totuși, dacă, în loc de “infracțiune” n-ar fi fost mai potrivit cuvântul “faptă”, întrucât numai instanța de judecată poate hotărî dacă o persoană este vinovată de săvârșirea unei infracțiuni, cel puțin așa se vorbește prin târg și prin legile penale: “Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită”.)
Este important - spun procurorii - “să completați online chestionarul”. Imediat, însă, o dau cotită: “Precizăm că nu aveți obligația completării acestui chestionar”. Păi, înseamnă că nu e chiar așa de important. Adică e important, dar nu obligatoriu. Și dacă nu completează, nu se mai anchetează, sau cum? Sau se anchetează și dacă nu se completează? Plus că fraza următoare ne “întunericește” complet: “Precizăm că prin completarea chestionarului nu înseamnă că automat urmează să fiți contactat de autoritățile române însă, în funcție de informațiile puse la dispoziție, este posibil să fiți contactat pentru a da informații suplimentare.
Precizăm că datele cu caracter personal puse la dispoziție de dvs., conform legii române, vor fi utilizate exclusiv în scopul anchetei”.
Aici, vin de se întretaie mai multe posibilități: cetățeanul (româno-ucrainean) completează chestionarul, dar nu e sigur că procurorii îl contactează; cetățeanul nu completează chestionarul (nefiind obligat), dar procurorii (posibil) îl contactează ca să dea “informații suplimentare” față de cele pe care nu le-a dat când nu a completat formularul. Oricum, ce rezultă clar e că, ori îl contactează, ori nu-l contactează, datele cu caracter personal puse la dispoziție “vor fi utilizate exclusiv în scopul anchetei”.
…Totuși, te întrebi, cu mirare: această glumiță penibilă (dar taxată cu înjurături dintre cele mai suculente în mediile de socializare) a “emanat” din capetele procurorilor? N-ar fi fost mai bine să nu se facă de râs și, mai bine, să bibilească, în continuare, la dosarul revoluției și la cel al mineriadei, la care tot “lucrează” de mai bine de 30 de ani și nu le dau de capăt? S-a terminat infracționalitatea în România și nu mai au obiectul muncii? I-a păcălit cineva și le-a vârât sub nas făcătura asta de text? E prea mare căldura? Plus că demersul e oarecum tardiv: numărul ucrainenilor care intră în țările membre ale Uniunii Europene a revenit la nivelurile de dinainte de invazia Rusiei, a declarat luni comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson, citată de Reuters: “De când Moscova a atacat Ucraina, peste 6 milioane de ucraineni au intrat în țările blocului comunitar (…). Aproximativ 3,1 milioane dintre ei s-au întors deja în Ucraina, potrivit acesteia.
“Referitor la fluxurile de refugiați, situația este în prezent stabilă. Traversările dintre UE și Ucraina au revenit la nivelurile de dinainte de război și dinainte de pandemia de COVID-19, astfel încât s-a revenit la un număr normal de persoane care trec granița”, a declarat comisarul european însărcinat cu afaceri interne Ylva Johansson (Reuters, citată de Agerpres).
N-ar fi lipsit de importanță, pe de altă parte, de știut cam câți cetățeni ucraineni dintre cei vizați de ÎPCCJ dețin și cetățenie română. Știut fiind că, în materie de cetățenie, de drepturi lingvistice, educaționale și culturale, comunitatea românească din țara vecină nu o duce prea bine și nici statul român nu prea s-a obosit să-i sară în ajutor. (Asupra acestor aspecte vom reveni după război, dacă om mai trăi.)
În general, marii analiști și formatori de opinie ai patriei au cam luat în derâdere marea anchetă pe bază de chestionar a procurorilor autohtoni, recomandându-le să-și vadă de treabă “la interior”, cum ar veni.
Doar blândul domn Bogdan Chireac a fost mai înțelegător: “Pare un demers absurd, ridicol, dar nu este așa. Fiindcă, atunci când se vor pune pe listă diversele contribuții ale statelor membre NATO în acest conflict monstruos, faptul că România, uite, se preocupă de drepturile omului cred că va avea importanță. Din acest punct de vedere, trebuie văzut mai degrabă ca un demers de politică externă în justiție decât ca un demers strict menit să aducă lumină. Ce lumină să aducă Parchetul? El aduce, de obicei, întuneric, în România. Demersul acesta este binevenit din acest punct de vedere”.
…Zău, maestre, lăsați-o baltă…
ILEANA SANDU
