Cum ne-au “stăpânit” regii Ungariei!
Deși regii singurei dinastii cu adevărat ungurești (a Arpadienilor) și-au dorit cu atâta ardoare să cotropească efectiv Ardealul, cu intenția de a-l îngloba la Ungaria, nici până în secolul XIII nu au reușit să își extindă stăpânirea peste Carpați, cu toată pleiada de voievozi numiți de ei, decât pe spații restrânse și pentru puțin timp! Tot ce au reușit ei, în a ne ține Pământul sub depenență economică, politică și militară, a fost aceea de a-i ridica peste români, pe coloniștii germani (sași) și turcici (secui), aduși strategic în contextul guvernării Ungariei de către regele Geza al II-lea (1141-1162). Abia mai târziu, după ce Arpadienii au ieșit de pe scena istoriei (1301), se poate vorbi, când deja luptele din regatul Ungariei s-au soldat cu venirea la conducerea Ungariei cu regi din dinastii nemaghiare (adică: Anjouveștii erau de origine franco-italiană, Luxermburgii și Habsburgii erau germani, Huniadeștii erau români, iar Zapoleștii erau slovaco-germani), de o înstăpânire a Ungariei într-un Ardeal pe care l-au vrut neapărat dezonorat etnic (prin folosirea românilor ca slugi) și religios. În acest sens, v-aș ruga să fiți atenți la felul în care câțiva regi ai Ungariei au înțeles să îi trateze pe românii din Ardeal:
Regele Andrei al II-lea die Arpad (1205-1235)
Este cel care, în 1224, le-a acordat coloniștilor sași, privilegii (câmpuri și păduri) pe “Pământul crăiesc”... Localnicii români, pe care sașii nu i-au considerat ca fiind adevărați băștinași ai Ardealului (în 1792) și de aceea s-au și învoit ca Ardealul să fie anexat la Ungaria (în 1848), s-au văzut nevoiți să suporte, secular, cele mai josnice silnicii săsești: le dădeau zeciuială, au suportat agresivitatea ereziei lutheranismului (1540, 1544), le era interzis să pescuiască în râurile lor (1582), erau spânzurați dacă tăiau vreun copac (secolul XVII), primeau pedeapsa cu moartea dacă un animal era suprins că paște pe un teren oprit de-al lor (secolul XVII), erau atârnați în sate “în furci de spânzurat” (a se vedea memoriul trimis de românii din Valea Rodnei către împărăteasa austriacă Maria Tereza, în 1758 , căreia i se plângeau că sașii le încalcă drepturile dumnezeiești și omenești), sfârșeau prin a fi alungați din “orașele lor” (1776, Sibiu) etc!
Regele Carol Robert de Anjou (1308-1342)
Este cel care, mutând capitala Ungariei la Timișoara (între 1316-1323), a învins în luptă armata voievodului ardelean Ladislau Apor, iar în 1324 a hotărât ca iobagii români, participanți și ei la luptă, să nu se mai poată muta de pe o moșie pe alta fără învoirea nobililor maghiari.
Regele Ludovic I de Anjou (1342-1382) (foto)
Vrând să îi stăpânească și pe românii extracarpatici, deși “stăpânirea ungurească era urâtă de români” (Verentius), acest rege a cunoscut “pe față” opoziția “infidelilor” domni români Vladislau Vlaicu, Bogdan I (ungurii, considerând că Moldova și Muntenia sunt și ele “țări” ale lor, le-au transformat (dar formal), chiar dacă erau conștienți de solidaritatea românilor, în vasale și, vizitând Ardealul în 1366, a luat o serie de măsuri antiromânești, transformând iobăgimea românească (obligată, din 1351, să plătească dări către unguri) într-o “instituție de drept”: în 1366 a emis atât decretul prin care necatolicii erau considerați infideli (orice posesiune funciară, nobiliară, nu putea fi autentificată decât în funcție de fidelitatea față de regele Ungariei), cât și ordinul ca nobilii din comitatele Cuvin și Caraș să prindă pe toți preoții “schismatici” (ortodocși) și să îi prezinte comitelui Himfy! Cu alte cuvinte, acest rege - care s-a străduit să impună catolicismul în întreg regatul Ungariei - a făcut tot ce a fost posibil ca Ortodoxia, considerată de el ca o piedică în calea coeziunii țării sale, să fie realmente distrusă (căci o considera “credință străină”, “sectă”), iar clerul ortodox și călugării noștri să fie izgoniți...
Regele Sigismund de Luxemburg (1387-1437). A girat în Ardeal un prozeletism catolic, foarte agresiv, ca o consecință a decretului din 1428 prin care hotăra ca nimeni să nu mai aibă vreo proprietate dacă nu se declară catolic (în districtele Caransebeș, Mehadia, Hațeg etc) și a interdicției ca nobilimea să își boteze copiii în ritul ortodox (decret întărit ulterior și de regele Matei Corvin).
Prof. COSTEL NEACȘU
