SCRISOARE DESCHISĂ

Distribuie pe:

Asociația “Calea Neamului” solicită Președinției și Guvernului României să interzică premierului Ungariei, Viktor Orbán, vizitele “private” pe teritoriul statului român, ținând cont de faptul că acestea (cu sau fără acordul MAE) au fost făcute exclusiv în Transilvania, având de fapt un caracter politic exprimat printr-un obiectiv ce încalcă grav Constituția României, anume, organizarea obținerii autonomiei teritoriale pe criteriu etnic. Cerem totodată Președenției și Guvernului României, să solicite în mod oficial, scuze din partea primului-ministru al Ungariei, pentru jignirile aduse cetățenilor români care au afișat la Băile Tușnad mesajul ,, Ceva este etern: Transilvania, pământ românesc”, Viktor Orbán adresându-se către forțele de ordine în timp ce acestea ne protejau de mulțimea furioasă, escortându-ne spre ieșire, cu următoarea expresie defăimătoare: ,,Politicos, precum poliția din Budapesta procedează când evacuează drogații de pe poduri”. Pe lângă aspectul jignitor, acest ordin are și semnificația (cel puțin simbolică) de exercitare de facto a conceptului de co-suveranitate pe care Ungaria vrea să-l impună în România. Este un fapt fără precedent ca un șef de stat, aflat pe teritoriul altui stat, să dea indicații unor forțe de ordine din acel stat și să defăimeze cetățeni ai statului respectiv.

La toate așa-zisele universități de vară de la Băile Tușnad, girate prin prezență si discurs de Viktor Orbán, s-a vorbit intens despre obținerea autonomiei teritoriale, care presupune retrasarea, de fapt, a granițelor Diktatului de la Viena. Anul acesta, László Tökés, aflat la dreapta lui Viktor Orban la tribună, a cerut un și mai mare sprijin din partea guvernului Ungariei pentru acest obiectiv. Atât Viktor Orbán, cât și președintele Comisiei de politică externă a Parlamentului Ungariei și-au manifestat acordul în acest sens. Același Tökés, aflat în delegația oficială de la tribună, i-a prezentat în discurs pe cei doi cetățeni condamnați pentru terorism, care au vrut să ne arunce în aer, la Târgu-Secuiesc, de 1 Decembrie, ca luptători pentru autonomie. Nicio reacție contrară din partea oficialilor statului ungar. Adică un individ îi laudă pe unii care au vrut să omoare cetățeni români, iar unui prim-ministru al unui stat străin i se pare în regulă acest lucru, nu reacționază negativ în niciun fel, ba mai mult, László Tökés primește din partea lui aprecieri, premii, adică girul oficial pentru toate declarațiile.

În acest context profund antiromânesc, chiar nu mă interesează perorația antiglobalistă a lui Orbán de la Tușnad. E ca și cum un hoț îți vine în casă si vrea să-ți ia jumătate din ea, dar în același timp vorbește frumos de familie, religie etc.. Hoțului îi spun așa, am în familia mea, în casa mea, oameni care apără familia și credința mea, măi, hoțule, nu trebuie să vii tu aici la mine să-mi vorbești despre lucrurile astea și în același timp să mă furi. Iar punctual, lui Viktor Orbán, îi spun așa: anul viitor, la Tușnad Băi, nu vom fi doar cinci români. Am început organizarea nu de azi, ci de ieri. Transmit “oficial” tuturor, vom fi 100 de oameni perfect organizați, și nu doar cu un banner. Vom fi absolut pașnici, nu vom răspunde la nicio violență. Dar vom fi acolo. “Extragerea” va fi cu mult mai grea.

Cerem așadar statului român, Președinției și Guvernului României, să-i permită lui Viktor Orbán, prim-ministrul Ungariei, doar vizite oficiale, la București.

Ceva este etern: Transilvania, pământ românesc!

Mergem cu Dumnezeu înainte, pentru Biruința Neamului Românesc!

MIHAI TÂRNOVEANU

Lasă un comentariu