Un argument-protest la retragerea mea definitivă din Literatura Română - Christian W Schenk - Ultimul testament

Distribuie pe:

Christian Wilhelm Schenk (n. 11 noiembrie 1951, Brașov, România) este un medic chirurg, poet, eseist, editor, traducător bilingv româno-german-maghiar și dr. Phil. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și Germania, membru al Uniunii Mondiale a Medicilor scriitori.Christian W. Schenk (pseudonimul literar al lui Dr.dr. Wilhelm Schenk) a crescut în mica localitate minieră Concordia, astăzi Colonia “1 Mai”, Brașov, unde a fost educat în trei limbi (germană, maghiară și română), tatăl lui fiind german, iar mama austro-ungară.

La sfârșitul anilor '50 încep primele sale încercări literare, urmând ca în anul 1961 să publice prima sa poezie, în revista pentru copii “Luminița” din București, sub atenția primului său mentor literar (până în anul 1965), Tudor Arghezi (1880-1967). Al doilea său mentor, între anii 1964-1969, a fost poetul transilvănean Vasile Copilu-Cheatră (1912-1997), care, la rândul lui, a stat sub influențele tematice ale lui Aron Cotruș (1891-1961).

Clasele primare le-a absolvit în localitatea de baștină (1958-1962), urmând școala generală în localitatea vecină Vulcan, județul Brașov, din 1962 până în 1966. A urmat cu întreruperi liceul la Codlea. Între 1971 și 1976 a lucrat ca sezonier, operator cinematografic, muncitor țesător, primitor-distribuitor. În 1974, urmând cursurile la seral, și-a luat bacalaureatul.

În 1976, Schenk a părăsit România, stabilindu-se definitiv în Germania. Acolo a trebuit să urmeze un an și clasa a XIII-a, pentru a i se recunoaște Bacalaureatul german. În 1981 îl cunoaște, cu Vasile Copilu-Cheatră, la Portlligat, lângă Cadaqués, pe pictorul Salvador Dali, care-i influențează în mod decisiv opera și mai ales metaforica de mai târziu.

Între 1977 și 1980 a absolvit, în orașul Koblenz (landul Renania-Palatinat, Germania), tehnica dentară, iar apoi, din 1980 până în 1985, a urmat Facultatea de Me-dicină, la Universitatea Johannes Gutenberg, din orașul Mainz. Și-a luat doctoratul în 1985, cu lucrarea de disertație “Despre situația handicapaților la locul de muncă”.

Între 1986 și 1988 a lucrat ca medic asistent, iar în 1988 și-a deschis un cabinet particular în orașul Kastellaun, aflat între râurile Rin și Mosela. În prezent, locuiește în orașul Boppard pe Rin, unde practică până în prezent.

Ca redactor-șef al revistei trilingve “Convergențe Românești” (1984-1986), scrie un articol vehement împotriva așa-numitelor urbanizări sub dictatura lui Nicolae Ceaușescu, ceea ce-l face a fi declarat (1986) persona non grata.

Totuși, Schenk scria mai departe în ambele limbi (făcând și traduceri din maghiară), având, însă, rezonanță doar în Vest. În 1990 a fost “reabilitat” de către Frontul Salvării Naționale, pe atunci sub conducerea lui Ion Iliescu, mai târziu primind și un “Brevet Prezidențial” de la președintele Emil Constantinescu, înmânat de fostul Ministru al Culturii Ion Caramitru.

Fiind membru al Uniunii Scriitorilor din Germania și România, Union Mondiale des Écrivains Médecins, American Romanian Academy of Arts and Sciences, al Uniunii Scriitorilor și Publiciștilor Medici din România, în Balkanromanisten-Verband (Societatea Balcaniștilor Germani) și în Süd-Ost-Europa-Gesellschaft (Societatea Germană pentru Europa de sud-est), Schenk se străduiește să propage culturile germană și română, cât și legăturile dintre acestea în spațiile culturale Est-Vest. Un mare rol pentru promovarea literaturii române în spațiile de limbă germană l-a avut și înființarea editurii “Dionysos”. (Wikipedia)

ULTIMUL TESTAMENT”: CARTE CU CARE NU-MI FAC PRIETENI

În cultură teoria încălcării așteptărilor (Expectation Violation) tratează așteptările neîmplinite, adică în primul rând încălcate. În mod normal, oferim altor oameni, societății o marjă pentru îndeplinirea așteptărilor, dar de îndată ce acțiunea lor trece de limita acelei marje, trecem într-un “mod de evaluare”!

Cultura joacă un rol important atât în reacție, cât și în interpretare. Valorile sunt (de asemenea) exprimate în situații de comunicare atâta timp cât acestea sunt existente. Atunci când comunicăm, trebuie să fim mereu atenți dacă comportamentul celorlalți se află pe un plan cultural sau este ambiguu. Dacă înțelegem mai bine așteptările de respect din partea tuturor celor implicați în comunicare, putem evita eventualele neînțelegeri, putem elimina potențiale conflicte și putem optimiza comunicarea, dar... aici intervine marea problemă în privința celor care stau la partea lungă a pârghiei și a celor la partea scurtă.

Corupția politică și culturală este în general recunoscută ca fiind o catastrofă pentru întreaga societate. Este ușor de trecut cu vederea faptul că există lacune și uriașe slăbiciuni în lupta împotriva ei, ceea ce face ca aceasta să se răspândească în toate domeniile; domeniile care sunt deosebit de susceptibile la corupție nu sunt doar municipalitățile ci politica, economia și implicit cultura fără de care o țară nu se poate impune în corul lumii rămânând la mâna unor barbari doar cu interese strict personale.

Există motive sistematice pentru aceasta: controlul public este extrem de slab când vine vorba de combaterea corupției, politicienii iau singuri propriile decizii fără niciun interes pentru progresul comunității. În cultură, cel corect este adesea cel prost și în mod automat marginalizat. La aceasta se adaugă econo-misirea progresivă a statului, a administrației, a instituțiilor culturale inclusiv tendința de nesponsorizare. Acest lucru amenință să demonteze inhibițiile tradiționale împotriva corupției. Asupra acestei manifestări “coruptogene” societatea, când nu are influență, se destramă ajungând de la grupuri și grupulețe, la individualizări până la dezinteresul fatal-egoist! Țara stagnează, se închide într-o carapace nefastă de indiferență în sânul căreia se nasc nuclee pseudo-naționale. Sub această carapace se ascund cei care mânuiesc corzile marionetelor de pe scena națională.

În sfârșit, așa-numita corupție endemică reprezintă o corupție specifică, limitată la o anumită zonă (în cultură un fel de “corupție internă”). Ceea ce este deosebit este că beneficiarul provine din sfera publică și nu din sectorul privat sau din societate, iar comportamentul corupt este în mod regulat deschis, dar sub pretexte false sau la comandă.

În țara limbii a cărei cultură o promovez de 50 de ani, corupția culturală a fost ridicată la rang de absolută dominare, cei implicați fiind strânși într-un nucleu aproape despotic unde talentul și munca cinstită nu mai au loc; unde se finanțează, se “subvenționează” se premiază, se dau funcții (nici nepotismele nefiindu-le străine) între ei. Ce e mai trist este faptul că acest nucleu, acest “mic imperiu” este condus în cea mai mare parte de nulități, cu câteva excepții desigur! Majoritatea valorilor literare existente sunt nevoite ași publica creațiile pe cont propriu la multe edituri dubioase, ivite ca ciupercile după ploaie, la fiecare a doua scară de bloc, fără difuzare sau altă formă de popularizare. Intrarea lor în Uniunea Scriitorilor din România (U.S.R.) este, desigur, dependentă de simpatii, antipatii relații sau pur și simplu de noroc. Președinții filialelor merg cu dosarele în mână la “centrală” unde prima filieră pe care trebuie să o treacă este cea a conducătorului suprem, abia pe urmă comisia sau “Comitetul director” aprobă sau respinge resturile rămase. Cu toate acestea, în afara cotizațiilor anuale, membrul normal U.S.R. nu are nici un avantaj, eventual doar că poate scrie în curriculum vitae că este membru al acestei Uniuni sau mai este “invitat” pe ici, pe colo...

În ceea ce privește promovarea literaturii române în limbi de circulație europeană cel puțin, ea nu există pe lista Uniunii Scriitorilor, în schimb sunt subvenționate, premiate (pe de o parte cel puțin) traducerile altor literaturi în limba română, fapt absolut controlabil, cel puțin până în anul 2022 după care cum o vrea Bunul Dumnezeu! Poate generațiile viitoare vor redresa ceea ce am lăsat noi să se deterioreze, cel puțin în ultimii 50-30 de ani!

Oare unde este și ce face guvernul cu ministerul ei al culturii, unde sunt instituțiile aferente? Filialele, cu toate că au cotizanți, în majoritatea cazurilor sunt dependente de subvențiile consiliilor municipale sau județene, de bunăvoința unor firme sau instituții bancare și așa adună strop cu strop bani pentru o manifestare literară!

Interesele personale jugulează promovarea literaturii autohtone uitând chiar și de marii clasici pe care România a dat-o în ultimele secole.

Editura Dionysos înființată de mine în urmă cu 36 de ani a promovat în țările de limbă germană peste 380 de autori cu antologii și cărți de autor, absolut pe cont propriu, fără ajutor financiar și fără a cere autorilor

finanțarea cărților lor, nici pentru traducere, nici pentru tipar, nici pentru difuzare. În acești 36 de ani am scos peste 150 de titluri, toate difuzate și fiecare scriitor primind ca drept de autor mai multe exemplare!

Bătaia de joc față de creatori, față de creațiile lor, față de lipsa de interes pentru promovarea culturii române în spații largi culturale, m-a determinat ca acest an 2022 să fie anul meu crucial în care, cu acest Ultim testament (50 de ani de poezie), să mă despart definitiv și irevocabil de literatura română precum au făcut-o, din păcate, mulți înaintea mea!

Și de ce mai public totuși această carte de 340 de pagini? Așa, doar ca să fie și eventual să pot fi atacat pentru vederile mele politico-culturale din România, dacă mai există cine să mă critice!

CHRISTIAN W. SCHENK,

Boppard pe Rin

Anno Domini 2022

ȘI CARTEA MI-E GRĂDINĂ

Cu fiecare nouă rană,

cu fiecare lovitură mi se deschide înc-un ochi

prin care învăț poate vedea mai bine,

prin care pot cuprinde-ntreaga beznă

ce se învăluie în jurul meu.

Cu fiecare ochi ce se deschide

văd multele dorințe care-n flux

mă copleșesc cu-a lor venire,

dar văd și cum se-ndepărtează în reflux.

Cu fiecare nouă rană,

cu fiecare lovitură

o nouă filă dintr-o carte

trece încet spre următoarea

iar cartea asta mi-e grădină

ce-o port oglindă-n buzunar.

EU V-AM IUBIT

Voi m-ați uitat prieteni, dar vă iert,

Vă iert că n-ați știut cum vă voi plânge

Când orice gând spre voi mi-a fost deșert,

Când orice gând sta aripile a-și frânge.

M-ați aruncat în lume, nu vă cert

Că nu ați vrut din resturi a mă strânge;

Voi m-ați uitat prieteni, dar vă iert,

Vă iert ca n-ați știut cum vă voi plânge.

Acolo dus, acolo-n depărtare

M-am ridicat cum sunt, din sfert în sfert,

Și v-am slăvit întregul drum pe care

Nu m-ați hulit, dar m-ați lăsat inert.

Voi m-ați uitat prieteni dar vă iert!

Christian W. Schenk

Pagină realizată de MARIANA CRISTESCU

2 comentarii

  1. Cristescu 31 iulie, 2022 at 19:15 Răspunde

    Și câtă dreptate, și câtă înțelepciune este în articolul domnului academician Schenk. Tristețe, tristețe și totuși cineva trebuie să facă un început mai ales cineva cu operă atât de consistentă și cu 50 de ani de promovare al culturii române ignorate în România, în România Noastră coruptă până în măduva oaselor. O astfel de capacitate ar fi păcat să se retragă dintre noi fiindcă cei care ignoră cultura astăzi, mâine nu mai sunt, dar opera domniei sale rămâne!

  2. CRISTEA 31 iulie, 2022 at 19:17 Răspunde

    Și câtă dreptate, și câtă înțelepciune este în articolul domnului academician Schenk. Tristețe, tristețe și totuși cineva trebuie să facă un început mai ales cineva cu operă atât de consistentă și cu 50 de ani de promovare al culturii române ignorate în România, în România Noastră coruptă până în măduva oaselor. O astfel de capacitate ar fi păcat să se retragă dintre noi fiindcă cei care ignoră cultura astăzi, mâine nu mai sunt, dar opera domniei sale rămâne!

Lasă un comentariu