În perioada imediat postbelică, U.R.S.S. a jefuit metodic resursele României, sub motivul că țara noastră trebuie să plătească sovieticilor despăgubiri de război. În acest scop, au fost înființate, între anii 1945 și 1952, societăți comerciale mixte sovieto-române, numite “SovRom”-uri. În total au fost înființate un număr de 16 astfel de Sovromuri, pe tot atâtea domenii de activitate, dintre care 5 sau 6 au avut o activitate comercială mai importantă, și au funcționat până în anul 1956, când au fost dizolvate. Deși erau constituite cu respectarea legilor românești în vigoare încă din România capitalistă interbelică și întemeiate pe principiul parității aportului de capital, adică jumătate capital sovietic și jumătate capital românesc, scopul declarat al Sovromurilor era acela de a gestiona recuperarea datoriei de război a României către Uniunea Sovietică. În realitate, Sovromurile au constituit cea mai durabilă și rentabilă formă de exploatare de către U.R.S.S. a bogățiilor naturale ale țării și a economiei românești în general. Despre activitatea Sovromurilor, o personalitate intelectuală a vremii, Onosifor Ghibu, spunea că “sub această denumire benignă, se duc în Rusia cele mai de seamă bogății ale țării noastre, cu prețuri derizorii, în timp ce de pe piețele noastre lipsesc sau suntem nevoiți să plătim pe ele înzecit mai mult decât plătesc sovietele”. Rezultatul imediat a fost că Onisifor Ghibu a fost arestat și condamnat pentru “activitate antisovietică” la mai mulți ani de detenție.
Unele Sovromuri ar merita o succintă analiză separată.
“Sovromtransport”, o societate de navigație mixtă sovieto-română a fost înființată pe 14 iulie 1945 și dizolvată în 1954. La sfârșitul războiului, România avea o flotă de 16 nave care, în baza Convenției de armistițiu, trebuiau puse la dispoziția Uniunii Sovietice, ulterior fiind exploatate în comun cu partea sovietică, în vederea plătirii datoriei de război. La constituirea Sovromtransport, partea sovietică a venit cu 4 cargouri, iar partea română cu două nave rămase neconfiscate de către ruși, precum și cu închirierea șantierelor navale de la Constanța și Brăila. Ulterior, au mai fost achiziționate alte 4 cargouri. La desființarea Sovromtransport, în 1954, navele au rămas în proprietatea statului român și în locul acestei societăți a fost înființată firma Navrom, proprietate exclusivă a statului român.
“Sovrompetrol” a fost înființată pe 17 iulie 1945, în condițiile armistițiului încheiat cu Uniunea Sovietică. Aportul părții sovietice s-a constituit din bunurile germane confiscate de către U.R.S.S. din România, respectiv din utilajele germane aflate în câmpurile de extracție petrolieră. Societatea exploata țițeiul din România și în parte îl transporta în U.R.S.S., în contul despăgubirii de război. “Sovrompetrol”, care a deținut cotrolul total asupra industriei de petrol românești, a făcut, totodată, și investiții importante în România. A fost construit un nou sistem de conducte subterane de transport țiței în Muntenia și Moldova, au fost deschise noi exploatări petroliere în Moldova, a fost construită Rafinăria de la Onești și infrastructura de transport la rafinărie. Societatea a fost dizolvată la 1 septembrie 1956, iar patrimoniul a trecut în totalitate în proprietatea statului român.
“Sovromcuarțit”, înființată la 31 decembrie 1951, a avut ca scop declarat extragerea cuarțului, dar, în realitate, în mod camuflat, secret, a practicat extragerea uraniului și cercetarea zăcămintelor de uraniu de pe teritoriul României. Participația de capital la această societate a celor două părți, România și U.R.S.S., ca de altfel la toate sovromurile, era egală, adică 50%-50%, iar beneficiile trebuiau împărțite, cel puțin teoretic, tot în mod egal. În perioada ei de existență relativ scurtă, de numai 4 ani, a extras și transportat în U.R.S.S., sub același motiv, al despăgubirilor de război, aproximativ 18.000 tone de uraniu, la un preț subevaluat, material utilizat în programul de înarmare nucleară a Uniunii Sovietice. În zonele unde a organizat exploatări miniere, Sovromcuarțit a făcut și anumite investiții, construcții de infrastructură (căi ferate și drumuri, de exemplu la Ștei în județul Bihor), cartiere de blocuri de locuințe în așa-numitele centre muncitorești, clădiri industriale și linii de energie electrică. La fel, a creat un mare număr de locuri de muncă, la apogeul activității sale Sovromcuarțit având aproximativ 16.000 de angajați.
Pe fondul nemulțumirilor și presiunilor liderilor comuniști români față de prețul subevaluat la care ne preluau sovieticii uraniul și în contextul revoltei din Ungaria, Sovromcuarțit s-a desființat la 22 octombrie 1956. Investițiile făcute au intrat în proprietatea statului român, care a înființat firma “Cuarțit”, și care a preluat integral patrimoniul fostei “Sovromcuarțit”, convenindu-se totodată ca statul român să vândă în continuare uraniu către sovietici la prețuri stabilite pe piața internațională. Partea de 50% din fosta “Sovromcuarțit” care a aparținut U.R.S.S. a fost evaluată la 413 milioane ruble și părțile română și sovietică au convenit ca statul român să răscumpere participația sovietică în zece rate anuale fixe, începând cu anul 1961. Dar în anul 1961, statul român a desființat societatea “Cuarțit”, iar răscumpărarea de 413 milioane ruble nu a mai fost plătită niciodată.
“Sovromgaz”, înființată în august 1945, avea ca obiect exploatarea gazului metan din zăcămintele de la Bazna și Copșa Mică, dar cea mai mare parte a exploatării de gaz de la Mediaș nu a făcut obiectul asocierii în Sovromgaz, rămânând în proprietatea exclusivă a statului român. Și aici partea sovietică a venit cu “aport în natură”, adică cu utilajele germane din timpul războiului, care au fost abandonate la fața locului și au fost confiscate de către ruși, în conformitate cu prevederile Conferinței de la Potsdam din 1945. În perioada ei de existență, societatea Sovromgaz a extras din România aproximativ 1,4 miliarde m.c. gaz, pe care l-a transformat în negru de fum, la uzinele din Copșa Mică, construite anume în acest scop, iar negrul de fum a fost exportat în U.R.S.S.
În linii mari, lucrurile au stat la fel și cu celelelte sovromuri: Sovromlemn, Sovrombanc, Sovromcărbune, Sovromtractoare, Sovromconstruct, Sovromfilm etc. Suma totală transferată din România în U.R.S.S. de către toate cele 16 sovromuri pe toată durata existenței lor este estimată de către partea română la aproximativ 960 milioane dolari, la cursul valutar de atunci.
Prin Tratatul de Pace de la Paris încheiat la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, la articolul al II-lea, România era obligată la plata unor despăgubiri de război către U.R.S.S. în valoare de 300 milioane dolari pentru distrugerile pe care Armata Română se pretindea că le-ar fi provocat în prima parte a războiului, în campania de pe frontul de Est, evident fiind vorba de valoarea de atunci a dolarului S.U.A. Rușii au preluat din România resurse estimate la această valoare prin Sovromuri, în mod direct, dar au spoliat România și în mod indirect, prin supraevaluarea participațiilor sovietice la sovromuri și prin subevaluarea prețurilor materiilor prime scoase din țară încât, până la urmă, a rezultat achitarea către U.R.S.S. a unei despăgubiri de aproximativ de trei ori mai mare.
Prof.univ. dr. Nicolae Iuga (Revista ART-EMIS)
