DE LA POLIȚIE

Distribuie pe:

Cercetat pentru introducere în țară de droguri de mare risc

La data de 16 august a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș s-au sesizat, din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de introducere în țară de droguri de mare risc. Astfel, la data de 19 august 2022, polițiștii B.C.C.O. Târgu Mureș - Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- S.T. Târgu Mureș, au realizat o acțiune, în urma căreia a fost depistat un tânăr, de 16 ani, din Târgu Mureș, care avea asupra lui un colet, ce conținea 83,7 grame MDMA. De asemenea, au fost descoperite 28 de comprimate susceptibile a fi extasy.

Față de tânărul în cauză, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.

Șofer drogat la volan

La data 19 august a.c., polițiștii rutieri din Reghin au oprit, pe strada Rodnei, din localitate, un autoturism condus de un bărbat, de 32 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, care a indicat un rezultat pozitiv pentru THC. Bărbatul a fost transportat la spital, pentru prelevarea probelor biologice. Cercetările sunt continuate pentru conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Cercetat pentru furt

La data de 19 august a.c, polițiștii de investigații criminale ai Poliției municipiului Târgu Mureș au reținut un bărbat, de 52 de ani, din localitate, bănuit de săvârșirea unei fapte de furt.

În fapt, la data de 16 iulie a.c., acesta ar fi pătruns într-o locuință, din Târgu Mureș, de unde ar fi sustras două telefoane și un ceas.

Pentru probarea activității infracționale, la data de 19 august 2022, polițiștii au efectuat, la domiciliul celui bănuit de comiterea faptei, o percheziție.

În urma administrării probatoriului, față de acesta, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Ulterior, instanța de judecată a dispus, față de cel în cauză, luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.

Conflict soldat cu un mort

Sâmbătă dimineață, în jurul orei 05:30, polițiștii din Mureș au fost sesizați cu privire la faptul că, în parcarea unui restaurant din Sighișoara, a avut loc un conflict spontan, cu implicarea mai multor persoane. Din cercetările efectuate până la acest moment, s-a constatat că, în parcarea respectivă, a avut loc un conflict spontan, cu participarea mai multor persoane, iar un tânăr, în încercarea de a scapa, s-a urcat într-un autoturism, pentru a pleca cu acesta, moment în care a accidentat doi bărbați, de 26 și 42 de ani, din Sighișoara.

Cei doi au fost transportați la spital, iar, ulterior, față de bărbatul de 42 de ani a fost pronunțat decesul.

Șoferul a fost identificat ca fiind un tânăr, de 19 ani, din județul Sibiu. Față de acesta a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul.

Birou de presă al IPJ Mureș

Lasă un comentariu