Atât de tristă-i dimineața /Acum când plânge-o toamnă nouă, /Când cade din copaci viața / Și frunze galbene mă plouă. /O lume-ntreagă simți cum moare / Într-o tulpină ce se-ndoaie, /În orice zvon o așteptare/ Și-un vis în fiecare foaie./ Abia o brumă fără milă/ Și vara mi-a fugit departe, /Răsar, movilă de movilă, / În jur de mine frunze moarte… (Octavian Goga - Toamna nouă)
În tradiția populară, toamna începe de la Sfânta Maria Mică (8 septembrie) și durează până la Sfântul Nicolae (6 decembrie). “Septembrie” vine de la cuvântul latinesc “septem” - “șapte”, fiind a șaptea lună în calendarul roman. În România, luna septembrie are mai multe denumiri popu-lare: Răpciune, Brumar cel mic, Vinicel, Viniceriu și Vinișel.
8 SEPTEMBRIE - NAȘTEREA MAICII DOMNULUI. SÂNTAMĂRIA MICĂ
Este primul praznic din Anul bisericesc (care începe la 1 septembrie). Fecioara Maria s-a născut din părinți foarte bătrâni, Ioachim și Ana, ca rod al rugăciunii lor.
Inversând evenimentele care deschid și închid viața Sfintei Maria, mai întâi moartea (15 august) și apoi nașterea (8 septembrie), Biserica creștină a preluat, de fapt, modelul preistoric: moare, mai întâi, reprezentarea mitică, ajunsă la vârsta senectuții, în cazul de față Sântămăria Mare, apoi se naște, Sântămăria Mică.
Perioada dintre cele două Sântămării, numită Între Sântămării, e considerată optimă pentru semănăturile de toamnă. În această perioadă se încheie și văratul oilor la munte (La Sântămăria Mare/ Tulesc oile la vale!), bărbații își schimbă pălăria cu căciula, se interzice scăldatul în apa râurilor, spurcată de cerb, și dormitul pe prispă.
14 SEPTEMBRIE - ZIUA ÎNĂLȚĂRII SFINTEI CRUCI (ZIUA CRUCII)
Este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt, zi în care sunt sărbătorite două evenimente deosebite: aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și înălțarea ei solemnă, în fața poporului, de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie a anului 335; aducerea Sfintei Cruci de la perșii păgâni, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Sfânta Cruce a fost aflată din porunca împărătesei Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Datorită acesteia s-au găsit pe Golgota trei cruci. Pentru a afla care a fost crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul și care sunt crucile tâlharilor răstigniți odată cu El, patriarhul Macarie le-a spus să atingă pe rând crucile de o femeie moartă. Femeia a înviat în momentul în care a fost atinsă de cea de-a treia cruce, cea pe care a fost răstignit Hristos. După această minune, Patriarhul a poruncit înălțarea Sfintei Cruci la un loc înalt, de unde să o poată vedea tot poporul.
Înălțarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că ea ne aduce aminte de patimile și moartea Mântuitorului.
În popor i se mai spune Ziua Crucii și este considerată data ce vestește sfârșitul verii și începutul toamnei.
Bătrânii spun că de Ziua Crucii se închide pământul, luând cu sine insectele, reptilele și plantele care au fost lăsate la lumină în primăvară. În lumea satelor încă se mai crede că șerpii, înainte de a se retrage în ascunzișurile subterane (unde vor hiberna până în primăvara următoare, la 17 martie - Alexiile), se strâng mai mulți la un loc, se încolăcesc și produc o “piatră nestemată”, folositoare pentru vindecarea tuturor bolilor.
Tot în această zi, preotul parohiei sfințește via și butoaiele cu vin, pentru ca și în viitor, gospodarul să se bucure de o recoltă bogată. Strugurii din ultima tufă din vie nu trebuie culeși. Ei sunt păstrați ca ofrandă pentru păsările cerului și de aceea se numesc, în limbaj popular, “Strugurii lui Dumnezeu”. În serile culesului, podgorenii fac focuri din viță uscată, în jurul cărora petrec cu mâncare, băutură și muzică.
Este vremea când busuiocul, menta, măghiranul și cimbrul, considerate plante magice, se sfințesc la biserică, în timpul slujbei fiind păstrate chiar lângă cruce.
Busuiocul sfințit acum alină durerile, chiar și pe cele mai puternice. În lumea satului, cu crenguțe de busuioc aprinse se afumau bolnavii de friguri. Busuiocul se punea și în vasele cu apă pentru păsări, în perioada epidemiilor; în lăutoarea fetelor pentru a nu le cădea părul și la streșinile caselor pentru a le feri de rele, în special de trăsnete.
Monedele sfințite în această zi și păstrate în portofel, alături de o cruciuliță (chiar dacă este și de carton), aduc belșug și spor în muncă.
Tot de Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac (boz, micșunele, mătrăgună, năvalnic) ce se duc, împreună cu buchetele de flori și busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii și a fi sfințite. Plantele sfințite se păstrează, apoi, în casă, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite la nevoie în vindecarea unor boli sau sunt utilizate la farmecele de dragoste (năvalnicul). Se consideră că acum florile se plâng una alteia pentru că se usucă și mor, iar cele ce înfloreau după această zi (brândușa de toamnă) erau socotite flori ale morților.
În această zi, în Bucovina, oamenii atârnau în ramurile pomilor fără de rod vițe de castraveți și cruci de busuioc sfințit crezând că, în modul acesta, vor beneficia de rod bogat în toamna viitoare.
26-28 SEPTEMBRIE - FILIPII DE TOAMNĂ SAU SĂRBĂTOAREA LUPILOR
Filipii sunt și protectori ai berbecilor. În noaptea de 28 septembrie este bine să ne rugăm la Sfântul Hariton să ne apare animalele. Peste sărbătoarea populară a fost suprapusă și o sărbatoare creștin-ortodoxă, și anume, aceea a Apostolului Filip, văzut adesea ca fiind mijlocitor Între Iisus și mulțime. Printre apostoli, Filip pare să fi primit însărcinarea aprovizionării cu cele necesare.
Tradiția spune că nu e bine să dormi în această perioadă, căci cel ce nu respectă asta va dormi pe vecie. Se spune că nici Sfântul Hariton nu a dormit, ci a stat mereu să-i vindece pe cei bolnavi.
Tot acum începe și împerecherea lupilor, motiv pentru care sărbătorile se țin și în cinstea lor, ca să nu atace la gospodăriile oamenilor. Data de 28 septembrie e foarte importantă pentru femei, căci de nu e ținută, “Haritonul” le ia mințile și înnebunesc și nimic nu le mai poate vindeca, nici măcar credința.
Se spune, conform unei superstiții, că de Filipi nu e bine să torci, pentru că vin lupii. Existau interdicții și pentru bărbați, neputând face în aceste zile orice fel de munci în gospodărie: nu puteau săpa, să sfredelească cu burghiul, să lucreze cu fierul sau să macine, așa cum spun țăranii din zona Văii Mureșului (Dumbrăvița), căci dacă nu, lupii se vor năpusti în grajduri și vor sfâșia animalele.
În aceste zile, ale Filipilor de toamnă, se obișnuiește, la sate, să se fiarbă porumb și să se împartă prin vecini turtă coaptă în vatră.
În zilele Filipilor se practică și ritualuri magice, care au rolul de a apăra gospodăriile. Lângă coș se atârnă câte o secure sau un topor pentru a ține lupii la distanță sau o altă practică magică este aceea de a lega gura sobei pentru ca tot așa să stea închisă și gura lupului.
29 septembrie - 14 octombrie: Vara lui Mioi
În lucrarea sa, Calendarul țăranului român. Zile și mituri (Editura Univers Enciclopedic Gold, 2017), prof. dr. Ion Ghinoiu, etnolog, povestește despre “vara lui Mioi”. Este vorba de perioada cuprinsă între 29 septembrie și 14 octombrie, când ne putem aștepta la un crâmpei de vară târzie.
Potrivit autorului, există o legendă care îl descrie pe Mioi drept un căruțaș sărac. El s-a rugat lui Dumnezeu să mai dea câteva zile de vară, pentru a termina de treierat grâul. Lui Dumnezeu i s-a făcut milă de el și i-a îndeplinit rugămintea. S-ar părea că legenda are un sâmbure de adevăr, ținând cont de realitățile satului: într-adevăr, în octombrie, este nevoie de vreme prielnică, deoarece în luna lui Brumărel se desfășoară activități importante, precum însămânțarea ogorului pentru recolta viitoare, îngrijirea pomilor, primenirea gospodăriei.
În această... scurtă vară fierbinte, cunoscută și sub denumirea de “Nunta Oilor” și “Năpustitul Berbecilor”, ciobanii au obiceiul să sloboade berbecii în turma de oi.
În Calendarul popular, prima săptămână din octombrie este patronată de Procoavă, care avea în grijă să acopere ogoarele cu o “plapumă” de zăpadă. Se mai spune că, de la Procoavă, serbat pe 1 octombrie, începe să se aștearnă bruma, dimineața.
În tradiția populară, septembrie este luna în care oamenii se întorc către livezi și viță-de-vie. Este timpul de recoltat și de adunat provizii pentru iarnă. Cei care nu au reușit să strângă plante medicinale, de leac, mai au răgaz până la Sfânta Maria Mică, după care ierburile își pierd proprietățile tămăduitoare. Acum se face magiunul de toamnă, iar de Ziua Crucii se bat nucii, prilej de petreceri, mai ales pentru cei tineri. De la această zi, până la Sfânta Parascheva, au loc, în funcție de zonă, ceremonialurile numite ostrovul viilor, adică începerea culesului la struguri. Ostrovul viilor este un fel de clacă, prilej de socializare, de trecere dincolo de legăturile de familie. Se cheamă lăutari, se spun povești, se fac diferite jocuri etc. Pe vremuri, exista obiceiul ca din primul must care se storcea să se facă ofrandă și, din ulcele noi, să se dea acesta de pomană. De asemenea, din primul must se aruncă pentru morți, ca să se bucure și ei de recoltă și să fie împăcate cele două lumi. (surse și foto - azm.gov.ro, agromedia.ro, paradisverde.ro, crestinortodox.ro)
Documentar realizat de ILEANA SANDU
