IN MEMORIAM ȘTEFAN IORDACHE

Distribuie pe:

Uriaș actor român de teatru, radio, voce, film și televiziune, Ștefan Iordache s-a născut la 3 februarie 1941, la Calafat, județul Dolj, și ne-a părăsit, după o nedreaptă suferință fizică (leucemie), la 14 septembrie 2008, într-un spital din Viena (Austria).

A slujit cu geniu și devotament teatrul românesc vreme de 49 de ani, interpretând roluri ca Titus Andronicus, Hamlet, Richard al III-lea sau Barrymore. A avut, de asemenea, o îndelungată colaborare cu Teatrul Național Radiofonic și Teatrul Național de Televiziune și a jucat în numeroase filme.

Și-a petrecut copilăria la Calafat, la bunicii din partea mamei, dar și în cartierul din București, într-o familie de oameni simpli, care și-au dorit ca fiii lor să învețe carte. În școală a fost bun la matematică și științele exacte. Studiile teatrale nu au fost prima lui alegere. A dat la Teatru abia după ce a picat, la 16 ani, examenul de admitere la Medicină. După acest eșec, întâmplarea a făcut să fie inclus într-o brigadă artistică. În anul următor, 1959 , a dat la Teatru și a fost admis ultimul la IATC. A absolvit însă secția de Actorie printre primii și a avut o carieră artistică încununată de succes, până la sfârșitul vieții. Ultimul său rol a fost Prințul Potemkin, în piesa “Ecaterina cea Mare”, de George Bernard Shaw, pusă în scenă, în 2008, la Teatrul Național București.

Ștefan Iordache a fost și un foarte bun interpret de muzică ușoară. Împreună cu Sanda Ladoși a interpretat o serie de piese înregistrate pe mai multe CD-uri. Cântecul “Nu știam că te iubesc atât de mult” i l-a dedicat soției sale, Mihaela Tonitza, nepoata pictorului Nicolae Tonitza, teatrolog și profesor universitar, cu care a fost căsătorit timp de 40 de ani. Nu au avut copii.

În anul 1994, Ștefan Iordache a participat, împreună cu Sanda Ladoși, la Festivalul național de muzică ușoară de la Mamaia - secțiunea “Șlagăre” - cu cântecul “Și între noi mai e un pas”, compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei, câștigând locul II. Un an mai târziu, la același festival, același cuplu muzical a participat cu piesa “Eu vreau să-ți spun că te ador”, compozitor tot Dan Iagnov, textier Eugen Rotaru, câștigând locul III.

S-a stins din viață la 14 septembrie 2008 și a fost înmormântat, cu onoruri militare, în comuna Gruiu.

Dumnezeu să-l odihnească între îngeri! (M.C.)

MARIANA CRISTESCU

Lasă un comentariu