“NOAPTEA CA HOȚII!”

Distribuie pe:

Aflu cu stupefacție că, printr-un Ordin al Ministrului Educației (nr. 5.379 din 7 septembrie 2022, obținut de Edupedu.ro.), Bursa socială pentru elevii din mediul rural, care merg la liceu în altă localitate, a fost eliminată pe furiș și nebăgare de seamă. După ce reprezentanții acestui minister s-au tot lăudat în spațiul public în legătură cu majorarea bugetului de burse și suplimentarea beneficiarilor, iaca, “noaptea, ca hoții”, ministrul tocmai a tăiat respectivele burse de tot.

Așadar, liceenii din mediul rural care sunt școlarizați într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învățământ din localitatea de domiciliu, nu mai beneficiază de burse. Era vorba de doar 200 de lei/lună/elev.

Ce ticăloșie a celor care clamează demagogic că sunt preocupați de reforme fundamentale în educație și învățământ, corelative pomposului, așa-zisului proiect național “România Educată”.

Cei din Ministerul Educației susțin că nu există bani pentru respectivele burse. Le indic eu guvernanților o sursă cât se poate de serioasă. Să mai taie din salariile clientelei de partid instalată parazitar la conducerea diverselor instituții ale statului susținute din bugetul de stat.

În urma unui studiu realizat de jurnaliști ai publicației HotNews.ro, aflăm ce salarii au unii potentați politic de prin instituțiile publice.

Iată: Avocatul Poporului - Renate Weber - 6.000 euro/ lună, adjuncții săi 3.800 euro/lună; Consiliul Legislativ - Florin Iordache “altă întrebare”- 2.500 euro / Mariana Moț -7.500 euro/ Toni Greblă -7.400 euro (în prezent suspendat din funcție, fiind numit prefectul Bucureștiului); Curtea de Conturi - președinte Mihai Busuioc 5.600 de euro/lună, președinte al Autorității de Audit, Dan Lucian Vlădescu, este avocat de profesie și fost membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom din partea statului român, potrivit declarației de avere, Vlădescu, în 2021, a câștigat 11.000 euro/lună, vicepreședintele Autorității de Audit, Florin Tunaru - 5.300 euro/lună. Vicepreședinte Autorității de Audit, fostul lider PSD Giurgiu, Niculae Bădălău, fost senator PSD - 5.300 euro/lună, consilier de conturi Claudia Boghicevici și Ion Călin cu venituri lunare de peste 6.000 de euro/lună, Ion Călin, consilier de conturi, 6.700 euro/lună; Autoritatea de Supraveghere Financiară, salarii între 12.000-14.000 de euro și averi pe măsură - președinte Nicu Marcu, 12.472 euro/lună, Elena Dascălu, prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară - 14.000 euro/lună, vicepreședinte Ștefan Daniel Armeanu - 13.300 euro/lună, vicepreședinte Gabriel Grădinescu - 11.000 euro, vicepreședinte Cristian Roșu 10.900 euro/lună, Birtalan Josef, membru neexecutiv, 6.000 de euro, Ovidiu Răzvan Wlassopol, membru neexecutiv, 6.000 euro/lună. Și putem continua cu toată cohorta celor 23 de instituții publice aflate în subordinea sau sub control parlamentar. Unii judecători ai CCR, de pildă, ajung, cumulând salariul cu pensia specială, și la venituri de 700.000 lei pe an, adică peste 11.000 de euro/lună.

Să mai spunem că majoritatea acestora primesc, pe lângă salariu, tot felul de bonusuri, de asemenea sunt sau vor fi beneficiari de pensii speciale, fără nicio legătură cu contributivitatea. Trist, revoltător!

Sărăcesc românii, fac foamea, le sunt tăiate bursele elevilor, iar guvernanții supun poporul la consecvente și suplimentare biruri fiscale, pentru a le putea plăti acestor privilegiați lefurile nesimțite, sfidătoare. Ce ticăloșie!

Vă solicit, în numele copiilor și părinților nedreptățiți, să anulați respectivul Ordin al ministrului Educației și să le (re)alocați bursele elevilor!

MARIUS PAȘCAN

Lasă un comentariu