Ciolacu: Am dispus eliberarea din funcție atât a prefectului, cât și a subprefectului de Mureș

Distribuie pe:

Prefectul şi subprefectul de Mureş au fost eliberaţi din funcţie, urmare a situaţiei care a fost descoperită la Centrul de îngrijire şi asistenţă "Căsuţa Lu'Min", a anunţat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Premierul efectuează vineri o vizită de lucru în judeţul Tulcea, unde a participat şi la o şedinţă a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea.

"Ştim foarte bine că sub coordonarea prefecţilor şi a subprefecţilor s-au făcut controale timp de o lună de zile. Din câte am înţeles, AJPIS-ul controlase acest centru cu o zi sau două înainte şi spusese că nu e nicio problemă. Doamna ministru a Muncii a luat decizia de a face o comisie disciplinară, conform legii a fost destituită persoana care a condus AJPIS-ul. Eu astăzi de dimineaţă am avut o discuţie cu vicepremierul şi ministrul de Interne, domnul Cătălin Predoiu, şi am dispus eliberarea din funcţie atât a prefectului, cât şi a subprefectului. Trebuie să înţelegem foarte bine care este rostul nostru şi care este rolul statului în acest moment. (...) Atât timp cât eu am dispus ca prefectul să coordoneze aceste controale, trebuie să înţelegem foarte clar că trebuie să le şi urmărim. Repet, am convenit împreună cu domnul Predoiu decizia de eliberare din funcţie a prefectului şi subprefectului judeţului Mureş, este una corectă", a declarat Marcel Ciolacu.

În context, premierul a mulţumit reprezentanţilor ONG-rilor care au sesizat neregulile de la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă "Căsuţa Lu' Min" din judeţul Mureş şi a subliniat că trebuie regândit sistemul de control şi sistemul de autorizare al unor astfel de centre.

"Trebuie desfiinţate anumite instituţii ale statului care nu funcţionează. Trebuie regândit sistemul de control şi sistemul de autorizare. Am văzut cu toţii ce s-a întâmplat la Mureş, ce s-a descoperit - şi îi felicit de reprezentanţii ONG-urilor care s-au implicat voluntar, din câte ştiu, şi au descoperit acest lucru - şi chiar le sunt recunoscător, ca om şi ca român. Pentru că intervenţia lor ne-a dovedit foarte clar faptul că ei au salvat vieţi. Dacă nu s-ar fi descoperit la timp, lucrurile ar fi putut avea o finalitate mult mai tragică", a declarat Ciolacu.

Totodată, şeful Executivului a anunţat o serie de măsuri legislative avute în vedere pentru perioada următoare.

"Luni voi avea o întâlnire la Guvern, atât eu, cât şi consilierii mei, cu toţi reprezentanţii ONG-urilor, pentru a găsi modificările legislative pe care să le facem până pe 31 august, urmând pe urmă să venim cu o lege în Parlament cu tot ce înseamnă discuţii parlamentare. Invităm pe toţi cei interesaţi, astfel încât până la sfârşitul acestei sesiuni să avem o altă instituţie. Deci, trebuie să privim lucrurile ca şi reacţie a Guvernului, a legislativului, în două părţi. Una va fi până pe 31 august, printr-o ordonanţă de urgenţă şi una din septembrie, să dăm Parlamentului ce este al Parlamentului, fiindcă el legiferează", a declarat Ciolacu.

Pe acelaşi subiect, premierul a adăugat că a dispus o analiză în ceea ce priveşte pedepsele pentru astfel de fapte, în vederea unei eventuale modificări a Codului penal.

"Am dat spre analiză în ceea ce priveşte pedepsele pentru astfel de lucruri, să vedem, să facem o analiză foarte clară unde ne încadrăm cu nivelul pedepselor şi dacă va trebui să modificăm Codul Penal în vreun sens să venim cu această modificare. Nu pot să vă răspund acum, pentru că aştept încă analiza", a mai afirmat Ciolacu.

În cursul zilei de joi, autorităţile au fost sesizate cu privire la faptul că la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă "Căsuţa lu' Min", din comuna Sântana de Mureş, sat Bărdeşti, "mai multe persoane sunt ţinute în condiţii improprii". AGERPRES/ (AS - autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Lasă un comentariu