Pe șoseaua Târgu Mureș - Turda, în apropierea orașului Iernut, focurile de armă își poartă încă ecoul peste Oarba de Mureș, peste colinele și peste apele râului ce dă numele județului nostru. Aici s-au dat cele mai grele bătălii în toamna anului 1944 și aici au murit cei care au făcut posibilă înălțarea stindardului tricolor, pe clădirile administrative mureșene, eliberate de cernita cerneală a Dictatului de la Viena. Luptele duse la Oarba de Mureș se înscriu în panoplia faptelor de arme eroice care au restituit, cu litere de sânge și jertfă, istoria întregului Ardeal.
În bătăliile pentru eliberare au pierit 42.000 de soldați ai oștirii române, 17.000 au căzut în județul Mureș, 11.000 dintre ostași au căzut la Oarba de Mureș. Oșteni de pretutindeni din țară, care aparțineau Diviziei 11 Infanterie din Râmnicu Vâlcea, Diviziei 9 Infanterie din Dobrogea și Diviziei 8 Cavalerie din Caracal.
Sângeroasele lupte au avut loc într-o zonă expusă geografic, obstacol natural în calea oștenilor, însă de importanță strategică pentru reduta inamică: dealul Sângeorzului, cota durerii, se înalță în Podișul Târnavelor, regiune deluroasă străbătută de căi de acces și de comunicații, văi și lunca Mureșului, expuse înălțimilor colinare de până la 500 metri. În dimineața zilei de 16 septembrie 1944, când primele unități ale Diviziei 11 Infanterie încep forțarea cursului de apă, Mureșul era umflat de ploile de toamnă, ropotul ploii însoțit de vijelia gloanțelor redutei germane.
Complexul muzeal de la Oarba de Mureș a fost desființat, din păcate, odată cu dispariția poate a prea multe unități militare, prin eliminarea stagiului militar obligatoriu. Podul de vase, soluția găsită de geniștii români pentru a putea trece Mureșul numărul mare de soldați, împreună cu plutele mărturie a grelelor lupte, au fost salvate prin depozitarea lor în unități și muzee.
Cunoscutul volum Epopeea de pe Mureș, a cărui călătorie, la 75 de ani de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost uitat, oarecum de restricțiile sanitare, este completat de un volum al doilea, “Memoria supraviețuitorilor”, cu date din arhivele militare, cu noi mărturii ale supraviețuitorilor de la Oarba de Mureș, precum și cu considerațiile unor istorici despre luptele purtate între 17 septembrie și 5 octombrie.
Batalionul I din Regimentul 115 Infanterie (de gardă), regiment din care au făcut parte și veterani mureșeni, trece Mureșul în ziua de 17 septembrie, punându-se la dispoziția grupării care forma deja un cap de pod. Ordinul de atac indică ziua de 18 septembrie. O zi în care plutoanele noastre se sprijină reciproc, pentru accesul în poziții de tragere și care se încheie cu un progres rapid al unităților din linia întâi spre cota 495, urmat de contraatacul inamic.
Locotenentul Voicu C. Ion notează, în jurnalul de operații al Regimentului, în cea de-a doua zi a atacului, 19 septembrie 1944:
“La ora 8.25, când batalionul 2/115 infanterie a ajuns la 600 de metri sud de creastă a fost primit cu foc puternic de mitraliere de pe cota 465 și pădurea din dreapta. Compania 7 din dreapta dispozitivului e oprită. Compania 5 însă a putut înainta și ajunge cu un pluton pe creasta cu cota 495, apoi cu al doilea pluton. Compania 7 se înfiltrează către stânga și reușește să se apropie de creastă. Înfiltrarea se execută greu din cauză că inamicul trage continuu de pe creasta cu cota 463, totuși compania 7 reușește, la ora 10.30, să ia cu asalt linia inamică și să ocupe, împreună cu compania 5 și compania 6, creasta cu cota 495. Pe această cotă, mult disputată între noi și inamic, au ajuns numai unitățile Regimentului 115 infanterie... La ora 12.15, inamicul execută o concentrare puternică de foc de artilerie și branduri pe pantele de sus ale cotei 495, apoi o concentrare de foc de armament automat de pe creasta cu cota 463, după care pornește la contraatac din pădurea din dreapta”. Jurnalul de operații notează pierderile suferite, nume plecate pe drumul fără întoarcere, 15 soldați, cărora li se adaugă 156 răniți, soldați și ofițeri superiori și inferiori, și 34 dispăruți. Într-o singură zi, într-o unitate din primele de luptă, atacă pe un perimetru restrâns, iar bătăliile erau la început.
Urmează trei zile în care inamicul are în colimator regiunea punctului de comandă al regimentului, plajele expuse și capul de pod. În apărare și printr-o incursiune simultană spre estul și nordul pădurii ocupate de inamic, cu plutoane vânători moto, companiile Regimentului 115 reușesc ocuparea pădurii pe marginea sa de nord, creând o zonă liberă pentru următoarele zile de atac. În operațiunile sale, Regimentului 115 infanterie are sprijinul Diviziei 9 Infanterie Dobrogea, unitățile acesteia aducând aportul unui necesar și foarte puternic foc de artilerie în atac.
Dealul Sângeozului și întreg perimetrul a fost locul celei mai costisitoare operațiuni militare, în vieți omenești și resurse material-financiare. Divizia 9 Infanterie Dobrogea are un binemeritat loc în volumul “Memoria supraviețuitorilor”: “Din șirul eroilor și vitejilor care au luptat cu bravură pentru dealul sângeorzului, menționăm pe câțiva dintre ofițerii și subofițerii Regimentului 34, Divizia 9 Infanterie Dobrogea, care s-au distins în asalturile date, în 24 și 26 septembrie, pentru cota 495. Despre locotenentul Teodorescu Gh. Ioan, născut la 1 iunie 1914, în București, comandant al companiei 6, batalionul 2, întru-un document militar se arată că, în ziua de 24 septembrie 1944 a primit misiunea de a ataca și cuceri șoseaua dintre cotele 495-463. Printr-o acțiune hotărâtă și aflându-se mereu în fruntea companiei sale, a pus stăpânire pe obiectiv și l-a păstrat, respingând trei contraatacuri inamice... Cu multă vitejie au luptat, la cota 495, căpitanul Cîță Nicolae, comandantul companiei 5, rănit la data de 24 septembrie, sergentul Socolov Ion, care a distrus două cazemate, caporalul Filip Nicolae, care a lichidat trei cuiburi de arme automate, și mulți alții.”
Supraviețuitori ai atacurilor
Regimentului 34 comandat de colonelul Ion Botea, numiți mai sus, i-au avut alături în acte de curaj pe cei cărora le-a fost dat ca, la Oarba de Mureș, să îmbrățișeze pentru ultima dată pământul României, decorați post mortem, cu ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a.
Născut la 20 octombrie 1920, la Constanța, comandantul de pluton în compania 6, Pătulea Mihai, a fost ucis, de proiectil de brand inamic, la 24 septembrie, după ce reușise să pătrundă în dispozitivul adversarului. Maiorul Dumbravă Vasile, născut la 13 martie 1898, la Schieni, județul Vaslui, comandant al batalionului 4, și sublocontenentul Cipu Spiru, de origine macedonian, comandant de pluton în compania 5, din batalionul 2, au fost doborâți de inamic în timpul atacului din 26 septembrie, când s-au aflat în fruntea ostașilor pe care îi comandau în ocuparea cotei 495.
La aniversarea a 75 de ani de la luptele de Oarba de Mureș, în 26 septembrie 2019, au fost prezenți la festivitățile solemne colegii de la Filiala Constanța a Asociației Naționale Cultul Eroilor Regina Maria, aducând un pios omagiu înaintașilor constănțeni pieriți în lupte. O delegație de numeroși membri ai filialei și colegi rezerviști au poposit în situl istoric mureșean. Condusă de președintele Filialei județene constănțene, colonelul și publicistul Remus Macovei, și de președintele Filialei Mangalia, publicistul Emil-Corneliu Ninu, delegația s-a implicat în toate momentele solemne: depuneri de coroane, cuvântarea președintelui, col (r) Remus Macovei, în cadrul alocuțiunilor rostite de oficialitățile locale la Obeliscul de la Oarba de Mureș, participarea la ceremonialul religios și militar la Monumentul Eroului Necunoscut din Târgu Mureș, oraș eliberat la 28 septembrie 1944. Au menționat interesante detalii, privind prezența comunităților dobrogene de tătari, turci, armeni, în sângeroasele lupte.
Volumul “Memoria supraviețuitorilor”, ediție îngrijită de istoricul Mariana Ploeșteanu
Reputatul istoric mureșean Grigore Ploeșteanu a fost preocupat în a înțelege decizia ordonării cuceririi “sângeroasei” cote 465, mai devreme decât aveau soldații timp să se pregătească, să ia cunoștință exactă de pozițiile inamice și, mai ales, de ce s-a acționat în pripă și fără ajutor aerian, cu prețul vieții miilor de tineri militari, împreună cu ofițeri superiori și inferiori. Se cunoștea că, gruparea masivă în regiune de forțe române și sovietice permitea cucerirea cotei și respingerea atacului trupelor germano-hortyste mai târziu. Răspunsul la întrebare, venit din partea analiștilor istorici și militari care, la rându-le, au cercetat controversatul ordin al generalului Timoșenko, este că nu a putut fi contracarat acest ordin și, pe de altă parte, comandanții români nu au dorit să lase loc nici unui comentariu care să nu rămână în istorie eroismul și marea jertfă ale Armatei României, și dorința oștenilor de fi ei înșiși cei care au eliberat Ardealul drag. Documentele, despre luptele pentru eliberarea județul Mureș și pentru Ardeal, menționează dorința ostașilor, Diviziei ardelene, de a fi în linia întâi, aducând fruntariile țării la locul lor firesc.
Aniversarea Centenarului Marii Uniri a României a restituit înaintașilor jertfiți, locul dintâi în istoria națională. Dar nu am reușit să deplângem și să ridicăm sau să refacem suficiente mausolee ale eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial,
Asociația Cultul Eroilor “Regina Maria”, Filiala Mureș
