Decarbonizarea sectorului energetic prin OUG 108/2022 si votul Senatului, precedat de respingerea unor amendamente care “îmblânzeau” legea în comisii, înseamnă continuarea atacului împotriva Constituției României, anume asupra noțiunii de suveranitate. Dacă am fost (la nivel de guvernare) atât de imbecili încât să semnăm acordul “Green Deal”, asta nu înseamnă că el nu trebuie cel puțin ajustat sau de-a dreptul denunțat, în situații de criză. Germania, prin redeschiderea minelor, asta face în fapt.
Acordul presupune, în mare, renunțarea la combustibilul fosil și înlocuirea acestuia cu unul nepoluant, în teorie, căci în practică nu este chiar așa. Acordul presupune, de asemenea, ca oricare acord, și posibilitatea practică a înfăptuirii lui. E ca și cum la un “chef” se întâlnesc niște bogătani cu miliarde în cont și hotărăsc, de exemplu, să se joace de-a ecologia și ca, de mâine, să-și încălzească și lumineze palatele cu energie “verde”. Ar fi în regulă, treaba lor, au bani pentru implementarea tehnică a acestei alternative. Nu este deloc însă în regulă să impună “joaca” lor unor popoare care se bazează (având resurse în acest sens) pe energia tradițională, și să facă din asta o politică de falimentare a țărilor respective, pentru a le transforma în simple colonii.
În logica colonialistă, se dă ordin guvernelor să închidă nu doar minele, ci să-și reducă artificial și capacitățile hidrocentralelor sau să le vândă pur și simplu, invocând motive de “tehnologie învechită, necesitatea modernizării” etc.
Acordul “Green Deal” ne vorbește nu doar despre “verde”, ci, în primul rând, despre colonializare, subordonare, nimicire națională și din “Green” rămâne doar un “Deal globalist”. Această politică UE este valabilă numai în cazul guvernelor supuse, căci sunt țări membre UE care nu se subordonează slugarnic, ci își mențin în mare parte suveranitatea, adică propriile interese, fără a fi excluse din UE.
Guvernele României din ultimii 32 de ani, de dinainte și de după aderarea la UE, au adoptat însă o politică trădătoare, începând de la transformarea drepturilor minorităților în privilegiile minorităților, continuând cu schimbarea recomandărilor UE în obligații, pe toate palierele, inclusiv pe cel economic. Acesta a fost stilul profund antiromânesc al tuturor trădătorilor, care, dacă au auzit de la un comisar european că trebuie să sară un metru în sus, ei au sărit 10 metri, de zece ori, pentru a-și arăta supunerea. Problema este că nu au țopăit doar ei ca “persoane fizice”, în sus, pe la diverse ambasade, ci că independența României a coborât proporțional cu urcarea lor în grațiile stâpânilor de dincolo.
Revenim la problema punctuală, cu închiderea minelor, în general a sectorului energetic clasic. Ni se spune că nu sunt bani pentru retehnologizare, modernizare, investiții, lipsa fondurilor fiind încă un motiv în plus pentru lichidare, adică nu avem bani pentru a cumpăra o lopată, să dezgropăm comoara din propria ogradă.
Banii sunt în averile ilicite ale politicienilor care au stat la baza marilor privatizări frauduloase, banii sunt la clanurile interlope cu averi de sute de milioane de euro pe “bucată”. Lipsa fondurilor, într-o țară bogată precum România, în oricare țară, de fapt, provine din trădare în primul rând, mai apoi din corupție și proasta gestionare și valorificare a resurselor umane și materiale. Sunt o grămadă de țări care au resurse materiale mult mai mici decât România, și, cu toate acestea, cetățenii acelor state au un nivel de viață cu mult mai ridicat decât românii. Răspunsul la acest paradox îl găsim în prestația clasei politice din acele state, una net superioară clasei politice din România. Despre asta este vorba.
MIHAI TÂRNOVEANU
