Războiul pentru Independență a constituit un prilej potrivit pentru românii transilvăneni spre a-și manifesta mândria și unitatea lor națională. Producțiile literare transilvănene din perioada 1877-1878, ca și cele de mai târziu inspirate din faptele vitejești ale războiului pentru independență, au fost adevărate file de istorie a patriei căci din toate se desprinde ideea centrală a unității neamului și a libertății. Toate popoarele trebuie să fie libere și egale în drepturi. Orice popor mare sau mic are dreptul să fie liber. Poporul român încărcat de izbânda fiilor lui are și el dreptul la libertate și neatârnare. Pentru românii transilvăneni, Războiul pentru Independență a devenit un simbol al unității naționale a tuturor românilor și al înfăptuirii acestei unități care se va realiza în 1 Decembrie 1918. Războiul din 1877-1878 a fost războiul întregului neam la care toții fiii neamului erau obligați să participe!
La Sibiu, pr. prof. Zaharia Boiu se inspiră din poezia lui Vasile Alecsandri și începe să publice o serie de poezii în “Foița” Telegrafului Român. Debutul îl face cu poezia “Trecerea Dunării”, publicată în Telegraful Român, nr. 28 din
9 martie 1878, p. 109, în care într-o descriere sugestivă ne prezintă o puternică armată strânsă la Dunăre “să dea piept cu semiluna”. Când vrea să-și facă pod peste undele bătrâne: “Iată Istru se ridică, / Cutezanța să le înfrâne”. Le adresează o grea înfruntare: “nemernici și streini la porturi și la graiuri!” Bătrânul Istru se prezintă ca un părinte atotputernic și purtător de grijă al românilor: “Eu sum tatăl României, / Și cu frații mei Carpații / Ocrotim cu zid și șanțuri / Pe românii, mult cercații. / “. În poezia “Doctorul Paștea și cu frate-său”, apărută în Telegraful Român, nr. 36 din 21 martie 1878, p. 141, poetul ne prezintă tensiunea dramatică dintre români și turci în luptă: “Lupta urlă, urlă'nfuriată, / Plevna `ncinsă ca un brâu / de foc”. Doctorul Paștea și cu frate-său mor voioși pentru pământul țării.
Zaharia Boiu a mai publicat “Statuia lui Mihai”, “Testamentul soldatului”, “Sultan și curcan”, “Litia”, “Geniul României”, “Armatei române”, “Stindardul” etc. Mai toate poeziile lui Zaharia Boiu ne prezintă faptele de eroism ale armatei române și sunt străbătute de un puternic optimism în victoria finală.
Din ele se desprinde adeziunea totală a poetului, ca și a maselor populare din Transilvania pentru victoriile armatei române. Dintre poeziile lui Zaharia Boiu trebuie să mai amintim poezia “Testamentul soldatului” în care ni se înfățișează un întins câmp de bătaie în care zac loviți de gloanțe ca snopii la seceriș, în șiruri lungi, crucișe, amici și dușmani. De pe acest câmp aduc un brav soldat, rănit de moarte, care abia mai poate vorbi: “Cu sângele curgând șiroi din rana lui adâncă, Aduc un brav soldat român, ce-abia răsuflă încă”. Ultima dorință pe care o are acest soldat înainte de a muri e ca să-și aibă alături de el armele cu care a luptat, vrea să sărute crucea după obiceiul ortodox, mamei văduve să-i spună voie bună, “Căci pentru țară am murit și-am dobândit cunună”. În poezia “Litia”, Zaharia Boiu se manifestă ca un luptător pentru pace și un înverșunat dușman al războiului, care: “Seceră a junimei floare și o culcă la pământ”. Lumea are datoria să cunoască binefacerile păcii, așa ne-a învățat Hristos cel răstignit: “Ci în pace și iubire, cum Cerescul ne arată, / Care brațele-și întinse pe-a Golgotei înălțimi”. În poezia “Armatei române” glorifică faptele de arme ale ostașilor români, care “pentru vetrele străbune, pentru sfintele altare, s-au luptat la Nicopole, la Vidin, la Grivița, la Plevna, la Rahova și la Palanca, dovedind dușmanilor nobleța lor română. Ei au făcut din România “nume `nalt și lăudat”.
Poeziile lui Zaharia Boiu au fost publicate într-un volum de fiul său Ioan Baptist Boiu, în Sibiu, în anul 1904, sub titlul: “Frunze de laur”. În prefața acestor poezii, Ioan Baptist Boiu scria: “ ... pe când Vasile Alecsandri, bardul de la Mircești, cânta în versuri neîntrecute gloria armatelor române (cine n-a auzit de Peneș Curcanul?) - și dincoace de Carpați, un poet cu aceeași dragoste de neam oferă frunze de laur bravilor ostași, care luptau ca leii pentru Domn și țară” (Frunze de laur, p. 7). Prin poeziile lui Zaharia Boiu au sunat acordurile lirei unuia dintre cei mai de seamă poeți transilvăneni din epoca aceea.
FLORIN BENGEAN
