Semne bune că o nouă relație are șanse de reușită

Distribuie pe:

La începutul unei noi relații afective, ne putem simți nesiguri pe noi și ne întrebăm dacă suntem sau nu pe placul celuilalt, ceea ce este absolut firesc, mai ales la prima întâlnire.

În opinia psihologilor, pentru a alunga aceste temeri, trebuie să fim atenți nu numai la vorbele partenerului, ci și la limbajul nonverbal al acestuia, care ne dezvăluie dacă relația are șanse de reușită.

Click.ro ne prezintă câteva dintre aceste semne de bun augur.

Picioarele orientate spre tine - Dacă picioarele celui cu care vorbești sunt îndreptate spre tine, acest lucru poate arăta că este interesat de discuție. Limbajul corporal este un indiciu că cineva este atent la tine. Printre alte semne se numără aplecarea spre tine cu umerii relaxați și brațele neîncrucișate.

Înclinarea capului - Dacă noua ta cunoștință își înclină capul într-o parte când te ascultă vorbind, este un semn foarte bun. Înclinarea capului arată că este curios și te urmărește cu interes.

Ține mâinile la vedere - Atunci când cineva se simte confortabil în preajma unei alte persoane, îndeosebi una pe care de abia a cunoscut-o, de obicei nu își ascunde mâinile. Acesta ar putea fi un indicator excelent al unei persoane care se simte în siguranță și conectată cu tine.

Are un zâmbet larg - Zâmbim mai puțin în ultima vreme, dar atunci când afișăm un zâmbet larg este un semn clar că ne simțim foarte bine în compania celui din fața noastră. Prin urmare, fiți atenți la acest indiciu.

Își atinge gâtul - Gâtul este o zonă a corpului care reprezintă comunicarea și vulnerabilitatea. Dacă atinge această zonă în timp ce interacționează cu tine, înseamnă că te agreează. Ar putea fi și un semn că este interesat de tine, deci dacă ai o primă întâlnire cu un potențial partener și face acest gest, sunt șanse mari să legați o relație frumoasă.

Te evidențiază într-un grup - Dacă vă aflați într-un grup și caută să vorbească doar cu tine, acesta este semn foarte bun. Ar putea să îți pună întrebări directe sau doar să îți povestească ceva numai ție. Ar putea să râdă mai mult la glumele tale sau să prelungească privirile asupra ta.

Se bâlbâie puțin - Un alt semn care ar putea dezvălui că este interesat de tine și chiar puțin emoționat din această cauză este bâlbâiala celuilalt. Pare că nu poate formula propoziții când este în preajma ta, acesta fiind un indiciu că îl faci să se simtă cuprins de emoții pozitive. (L.P.)

Lucreția Pop

Lasă un comentariu