Există un mit fascinant al omului aflat la marginea societății care duce o existență limită dincolo de convenții sau conforturi burgheze. Fiecare so-cietate are nevoie de acești oameni care trăiesc atât înăuntrul unei societăți, cât și înafara ei. Sunt regii-pe-dos, creatorii discursului critic, ironiștii, cinicii, libertinii sau nebunii care pun bazele filosofice ale civilizației occidentale. Ei privesc “normalitatea” socială ca pe obiect de investigat și de criticat. Filosofia occidentală abundă în exemple: Socrate, Antistene, Diogene cinicul, Montaigne, Rousseau sau Nietzsche sunt momente de acest tip. Aciditatea discursurilor lor produc autoreglări sociale foarte importante și tot ceea ce înseamnă moment pivotal în istoria gândirii libere europene are legătură mai mult sau mai puțin cu un episod din această galerie a oamenilor care fie refuză să joace după regulile canonice de la un moment dat și duc o existență contrariantă, fie chestionează status quo-ul. Ion Bărlădeanu a avut o existență de acest tip. S-a născut în 1946 și timp de mai bine de treizeci de ani a evitat cu obstinație să devină un “cetățean onorabil”. Pe vremea comunismului a schimbat toate muncile posibile. La douăzeci de ani pleacă din satul său natal (Zăpodeni, județul Vaslui) și începe să muncească la stuf în Tulcea, apoi devine docher în Constanța. În București este pe rând gropar, tăietor la gater, paznic sau muncitor necalificat la Casa Poporului. După 1989 trăiește din resurse marginale, ocupându-se ca un free lancer de selectarea gunoiului într-o curte de bloc de pe strada Moșilor, unde face mici servicii locatarilor din împrejurimi. Nu-și întemeiază o familie și nu se mai angajează. Toți acești ani, Ion Bârlădeanu își întreține însă un proiect artistic pe care îl arată “doar câtorva oameni deștepți”. El a făcut ceea ce orice artist ar trebui să facă după părerea mea, fie literal, fie metaforic: să facă drumul riscant în acel no man's land unde fiecare societate își leapădă măștile. Groapa de gunoi este unul dintre aceste locuri. Acolo ai resurse nelimitate și poți asista live la felul cum se produce digestia culturală a unei societăți. De-a lungul a mai bine de 45 de ani de activitate, Ion Bîrlădeanu a ales imagini din reviste aruncate sau de contrabandă și a făcut o serie de colaje unice. Le face cu intenția de a face filme. Pornește de la un talent nativ de desenator și, dorindu-și să regizeze sau să joace în filme, creează o lume imaginară în care el este marele regizor. Realizează cu resurse minimale o fotogramă cinematică care spune de fiecare dată o poveste completă (chiar “filme” le zice el la colaje și pe el se autointitulează “cineast”). Toate lucrările sale sunt un hibrid foarte special de artă pop hibridată de un filon suprarealist - dada. Și totul cu un flavor de melancolie de gulag comunist în care lumea filmului și a brandurilor păreau singurele toposuri posibile ale libertății. O viață întreagă, Ion Bârlădeanu a ales libertatea și a disprețuit orice tip de autoritate convențională. În arta lui, el și-a construit arena sa imaginară în care era imbatabil, în care fariseismul era înfrânt în uralele publicului și în care filmul se desfășura după un scenariu umanist-ironic. Pentru mine el a fost exemplul - mănușă de creator care demonstra că arta este un instinct natural al omului, la fel de irepresibil precum instinctul sexual. Că dacă există onestitate, ceva talent și obstinație în a culege viziunea atunci parametrii sunt aranjați de așa natură să apară arta de excepție.
Dan Popescu
