Conferință intermediară de diseminare a rezultatelor obținute în cadrul proiectului Acces spre Succes

Distribuie pe:

În perioada 16-17 noiembrie are loc Conferința intermediară de diseminare a rezultatelor obținute în cadrul proiectului Acces spre Succes (PN2058), finanțat de Norvegia prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală.

Proiectul este coordonat de Fundația Europeană pentru Consultanță, Implementare și Dezvoltare (FECID), în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, România, Inspectoratul Școlar Județean Mureș, România, University of South-Eastern, Norvegia, Innovius As, Norvegia.

Proiectul ,,Acces spre succes” își propune să aducă o contribuție activă la creșterea gradului de coeziune economică și socială la nivel local și național prin îmbunătățirea competențelor formale și non-formale ale copiilor din ciclul gimnazial, creșterea gradului de promovabilitate a acestora în licee și prin dezvoltarea abilităților, cunoștințelor și competențelor necesare profesionale pentru locuri de muncă cu un grad de calificare mai ridicat.

Prevenirea abandonului școlar și/sau părăsirii timpurii a școlii

Prin proiectul “Acces spre succces”, 980 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani, în situații de risc de abandon școlar, din 12 școli din județele Sibiu și Mureș, în majoritate din mediul rural, vor beneficia de activități educaționale, non-formale și de integrare socială în vederea prevenirii abandonului școlar și/sau părăsirii timpurii a școlii.

Prezentările din cadrul Conferinței intermediare teme de interes pentru participanți: prezentarea proiectului, a activităților desfășurate și a rezultatelor obținute, exemple de bună practică, prezentarea metodologiei psihologiei pozitive ca instrument de sprijin pentru evitarea abandonului școlar, prezentarea metodologiei competiției Tânărul antreprenor. La Conferința intermediară participă reprezentanți ai inspectoratelor școlare din Sibiu și Mureș, reprezentanți ai partenerilor internaționali și cadre didactice de la școlile care sunt parteneri asociați ai proiectului.

Proiectul se derulează pe o perioadă de 30 de luni, între 1.09.2021 și 28.02.2024, în localitățile Agnita, Alma, Axente Sever, Marpod, Cârțișoara, Cristian, Rășinari (jud. Sibiu) și Albești, Saschiz, Târnăveni, Sîncraiu de Mureș (jud. Mureș) și beneficiază de un grant în valoare de 1.448.247 euro, oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală.

Conferința intermediară a proiectului Acces spre succes (PN2058) se desfășoară în miercuri, 16 noiembrie, și joi, 17 noiembrie, la Hotel Hilton Sibiu (Strada Pădurea Dumbrava 1, Sibiu 550399), aflăm de la prof. Irimie-Matei Camelia, inspector școlar pentru monitorizarea programelor privind accesul la educație și purtător de cuvânt la Inspectoratul Școlar Județean Mureș.

L.B.

Lasă un comentariu