Peste 900 de candidați la rezidențiatul organizat de UMFST Târgu Mureș

Distribuie pe:

Peste 900 de candidați s-au înscris la examenul de Rezidențiat la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș, aproape 500 optând pentru domeniul medicină, a declarat, duminică, rectorul universității, profesor doctor Leonard Azamfirei.

“A început examenul de Rezidențiat. În Centrul universitar din Târgu Mureș s-au înscris 905 candidați: 490 la domeniul Medicină, 197 la domeniul Medicină dentară și 218 la domeniul Farmacie (...) Din fericire, nu am avut niciun candidat care să aibă simptomatologie respiratorie, astfel încât toți candidații susțin concursul în sălile care au fost pregătite în acest sens. Am avut 13 absenți în această dimineață și credem că, după ora 14.00, când se va încheia perioada propriu-zisă de concurs, vom intra în faza a doua de corectare a testelor și vom avea în această seară și primele rezultate. Concursul este organizat după formatul standard pentru care absolvenții s-au pregătit. De altfel, la nivelul universității, de un an implementăm inclusiv pregătirea din perioada de formare înainte de absolvire, în anii IV, V și VI, cu întrebări de tip rezidențiat, cu noua tematică de rezidențiat pe care o avem, astfel încât formatul întrebării nu e surpriză pentru candidați”, a declarat presei dr. Leonard Azamfirei.

Rectorul UMFST a precizat că la centrul de examen din Târgu Mureș nu au venit doar absolvenți ai universității mureșene, ci și absolvenți din centrele universitare limitrofe, cum ar fi Sibiu și Brașov.

Lasă un comentariu