Din primăvara acestui an, fața lumii s-a întunecat parcă și mai mult. În ziua de 24 februarie, Rusia putinistă a invadat, în mod nejustificat, neprovocată, Ucraina, pretextând că este doar o “operațiune militară specială de denazificare” a țării vecine și de protejare a comunității rusofone din estul Ucrainei.
Să nu uităm că românii de aici constituie al treilea grup etnic (după ucraineni și ruși), numărând 409.608 persoane, adică 0,85% - dintre care, potrivit Recensământului din 2001, moldoveni s-au declarat 258.619 - deci 0,53%, iar români 150.989, reprezentând 0,32%.
“În Ucraina sunt în jur de 400.000 de vorbitori de limba română, așa este corect să ne exprimăm, însă mai mult de jumătate dintre ei se consideră moldoveni - afirmă jurnalisul Marin Gherman, doctor în științe politice, director al Institutului de Studii Politice și Capital Social din Cernăuți. - Mulți dintre ei nu consideră doar că sunt moldoveni, ci și că vorbesc limba moldovenească. Avem și manuale de limbă moldovenească, și școli cu predare în limba moldovenească, existau și redacții în limba moldovenească, ceea ce divizează într-un fel comunitatea românească. Noi nu putem să punem pe cineva să se considere român, dar moldoveneasca e o limbă care nu există. Și, din păcate, cu toate că Ucraina se depărtează de lumea rusă și se apropie de lumea europeană și de standardele UE, nu a renunțat la acest concept moldovenesc, care este o prelungire a tot ceea ce au făcut Imperiul Rus și Uniunea Sovietică pentru a diviza românitatea.”
Nimic nou sub soare! “Divide et impera” este cel mai longeviv și eficient slogan politic de la Facere încoace!
În perioada 1941-1944, România a recucerit toate teritoriile ocupate de URSS, însă după terminarea războiului, sovieticii le-au anexat din nou și le-au integrat în RSS Ucraineană. Această situație este valabilă și în prezent, și, cum spuneam, potrivit datelor oficiale, pe aici trăiesc peste 400 de mii de români. De ce așa de mulți??? Fiindcă, după ce, în 1939, Basarabia a fost ocupată de URSS, Stalin a dezmembrat-o în trei părți și, la 2 august 1940, a fost înființată RSS Moldovenească, iar părțile de sud (județele românești Cetatea Albă și Ismail) și de nord (județul Hotin) ale Basarabiei, precum și nordul Bucovinei și Ținutul Herța au fost alipite RSS Ucrainene. La 7 august 1940, a fost creată regiunea Cernăuți, prin alipirea părții de nord a Bucovinei cu Ținutul Herța și cu cea mai mare parte a județului Hotin din Basarabia. Mai mult decât atât, granițele dintre cele două țări au fost confirmate în baza a două tratate semnate de România și Ucraina, în 1997 și 2003, iar România nu contestă oficial acest lucru. Așadar, România a pierdut în fața Ucrainei o bună bucată din teritoriul țării: Bucovina de Nord, ținutul Herța, ținutul Hotin, precum și județele din sudul Basarabiei.
Teritorial, diaspora română locuiește în regiunile limitrofe cu România și Republica Moldova, în regiunile Cernăuți (44,38% din total), Odessa (30,22%), Transcarpatia (7,85%), Mîkolaiv (3,21%) și Kirovohrad (2,02%), în restul țării aflându-se 12,32%.
Trebuie menționat că atitudinea românilor, care, initial, era negativă față de Rusia, “s-a schimbat foarte mult după 2017, când s-au dat legi prin care au fost încălcate multe dintre drepturile minorităților, deci și ale noastre. (…) Foarte mulți români s-au simțit dezamăgiți, spunând că au vrut să trăiască într-o țară ruptă de standardele sovietice. Așa se face că a apărut un soi de indiferență și, din această cauză, nu mai consideră confruntarea ruso-ucraineană ca fiind ceva legat de sufletul lor. Ei spun: «Rusia ne-a luat teritorii, Ucraina ne-a luat limba». (…) Erau cândva asociații românești în Crimeea, iar acum nu mai este niciuna. Și atunci când românii din Ucraina se plâng autorităților de la Kiev, li se răspunde: «Astea sunt teme care mai așteaptă. Acum avem război». Legile date în 2017 restricționează foarte mult drepturile minorităților. (…) Autoritățile au vrut să lovească în posturile rusești care promovează politica de la Kremlin, dar, colateral, au de suferit și minoritățile care își doresc astfel de proiecte.»“ (Mariana Iancu)
Desigur, fiind cetățeni ucraineni, de voie - de nevoie, și românii de aici au nu doar drepturi, ci și obligații. Deci, este și războiul lor! Fiindcă, în timpul conflictului din Donbas, oamenii nu se prezentau la încorporarea obligatorie, la Kiev a fost adoptată legea care pedepsește fuga de armată cu închisoarea de la 2 la 5 ani. În condițiile impuse de invazia rusească, în august, Rada Supremă a Ucrainei (Parlamentul) a prelungit din nou, cu trei luni, Legea marțială și mobilizarea generală, măsuri care erau în vigoare din 24 februarie. Decretul, care include o interdicție de ieșire din Ucraina pentru toți bărbații cu vârste între 18 și 60 de ani, a fost în vigoare până la data de 21 noiembrie inclusiv. (Urmează să aflăm dacă perioada de aplicare a fost prelungită, întrucât războiul nu s-a încheiat!)
După invadarea Crimeei, în timpul conflictului din Donbas, serviciul militar era obligatoriu în Ucraina. “Cum suntem o minoritate importantă, de peste 400.000 de persoane, o bună parte dintre militarii trimiși să lupte erau români. Luptau alături de ucraineni. (…) Armata Ucrainei dispune de 250.000 de militari și 400.000 de rezerviști. De la 1 ianuarie au fost create unități de apărare teritorială. Fiecare oraș mare își are o mică armată compusă din militari de rezervă și militari. Aceștia vor fi primii care intră în luptă. (…) Potrivit sondajelor, o treime dintre bărbați au spus că vor lua arma în mână și vor lupta. Foarte mult s-a discutat despre NATO în ultimii ani și s-a inoculat ideea, inclusiv de către președintele Volodimir Zelenski, dar și de cel din trecut, Petro Poroșenko, că NATO este doar o umbrelă care ar putea să ne protejeze. Oamenii știu însă că, în caz de război, nimeni n-o să ne ajute. Reacția este următoarea: «Bine, ne oferă statele occidentale armament, dar noi va trebui să murim, pentru că lupta este a noastră. Nimeni n-o să bage armata în Ucraina să lupte cot la cot cu noi»“, a declarat jurnalistul Marin Gherman.
“Ca stat membru al Uniunii Europene și al NATO, cu cea mai lungă graniță cu Ucraina, România acționează cu toată responsabilitatea în sprijinul Ucrainei și al cetățenilor ucraineni, acest sprijin fiind direct necesar pentru atingerea obiectivului major de a proteja securitatea, prosperitatea și interesele României și ale cetățenilor români”- a scris ministrul Bogdan Aurescu într-un editorial citat de News.ro.
Da, e adevărat, de dragul fraților noștri bucovineni, România “a mai întors obrazul” o dată, a făcut și face tot ce este omenește posibil (în limitele dreptului internațional) pentru a ajuta Ucraina. Totuși… nu trebuie să uităm că, în anul 1997, prin rușinosul Tratat, secret și iresponsabil (!), de la Neptun, semnat de președinții Emil Constantinescu și Leonid Kucima, fără luptă, și fără a fi obligată concret de cineva, țara noastră a renunțat la teritoriile românești moștenite de Ucraina de la fosta URSS. E adevărat, aceasta a fost una dintre condițiile acceptării României în NATO. Un preț prea mare, totuși, și prea dureros! Nu știu dacă a meritat. Poate că exista și altă soluție. Desigur, vina nu este a Ucrainei, dar problema va trebui discutată cu președintele Zelenski, după terminarea războiului. Sau… cu învingătorul! Fiindcă “cine uită nu merită” și fiindcă “acela care își uită istoria merită să o retrăiască!”
Mariana Cristescu
