Sesiune de instruire pe costuri simplificate, a rețelelor de screening, desfășurată la Târgu Mureș

Distribuie pe:

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș, au organizat, în cadrul proiectului Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, “Program de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin Regiunea Centru” “Sesiunea de instruire pe costuri simplificate a reprezentanților rețelelor de screening”.

Aproximativ 20 de unități sanitare deja afiliate, din toată regiunea Centru (Alba, Sibiu, Brașov, Mureș, Harghita, Covasna), organizate ca rețele de screening, centre de recoltare sau centre de informare-educare-comunicare au participat la această sesiune de instruire, organizată miercuri, 23 noiembrie 2022, în Amfiteatrul I al Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

Sesiunea de instruire a fost deschisă de managerului proiectului, șef lucrări dr. Cosmina UZUN, iar Coordonatorului Centrului de screening, prof. dr. Szabo Bela, le-a vorbit participanților despre importanța înființării Centrului Regional de Screening și a prezentat indicatorii de rezultat ai proiectului.

Alte teme de interes pentru participanți s-au referit la prezentarea grupului țintă a proiectului și prezentarea costurilor simplificate și a modalităților de deconturi ale serviciilor medicale de screening, precum și instruire pentru utilizarea platformei InfoScreen - Integrarea screeningului primar HPV în programul național de screening al cancerului de col uterin. Platforma InfoScreen a fost prezentată de către analistul IT Alexandru TODESCU, reprezentantul Institutului Oncologic “Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj Napoca.

“Am constatat cu mare bucurie manifestarea unui interes extraordinar față de tot ceea ce înseamnă screening. Evenimentul de ieri a reunit în aceeași sală reprezentanții a peste 20 de unități deja afiliate - medici obstetrică-ginecologie, medici anatomo-patologi, medici de familie, asistenți medicali, registratori medicali, directori financiar-contabili, economiști, juriști, biologi.

Participanții au fost instruiți pe metodologii și circuite ale pacientelor și ale documentelor, pe încărcarea documentelor în platforma InfoScreen, iar feedback-ul acestora a fost unul pozitiv, de implicare în realizarea indicatorului de grup țintă.

Mulțumesc conducerilor tuturor spitalelor din regiunea Centru pentru incredibila susținere a acestui proiect și pentru că au acceptat să fie parte din echipa noastră”, a declarat șef lucrări dr. Cosmina Cristina UZUN, Manager Proiect.

Proiectul “Program de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” are ca obiectiv creșterea accesului la servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general, prin organizarea de programe de sănătate și servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening) diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin pentru 170.200 de femei din regiunea Centru, dintre care minim 50% aparțin grupurilor vulnerabile.

Proiectul derulat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș, dedicat promovării prevenției și depistării precoce a cancerului de col uterin, pledează pentru a atrage atenția autorităților publice asupra importanței derulării unui screening de col uterin la nivel regiunii Centru, de a crește numărul femeilor care se duc regulat la controale medicale și care conștientizează importanța depistării precoce a cancerului, precum și de a influența percepțiile și atitudinea societății pentru a schimba obiceiurile și comportamentele membrilor săi.

Șef lucrări dr. Cosmina Cristina UZUN, Manager Proiect

Mariana MOLDOVAN-NEGOIȚĂ, Expert IEC

Lasă un comentariu