Ministerul Agriculturii: Comercializarea produselor de protecție a plantelor trebuie să se realizeze în condiții de siguranță de către distribuitorii și utilizatorii profesioniști

Distribuie pe:

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a dat publicității un comunicat de presă prin care aduce precizări referitoare la proiectul care reglementează activitățile desfășurate cu produse de protecție a plantelor. Utilizarea și comercializarea produselor de protecție a plantelor trebuie să se realizeze în condiții de siguranță de către distribuitorii și utilizatorii profesioniști și, în același timp, este nevoie de introducerea unor cerințe specifice pentru reglementarea activității de utilizare a acestor produse, se arată în comunicat. Ministerul a postat în dezbatere publică un proiect de OUG prin care se reglementează activitățile desfășurate cu produse de protecție a plantelor de către operatorii economici pe teritoriul României, controalele oficiale și alte activități oficiale privind fabricarea, reambalarea, importul, comercializarea, utilizarea și prestarea de servicii cu produse de protecție a plantelor.

Anumite reglementări din acest proiect au nemulțumit însă mai multe asociații ale fermierilor, care au transmis că sancțiunile pentru cei care aplică tratamente fitosanitare fără a avea o autorizație specială sunt prea dure, iar proiectul nu prevede nicio perioadă de tranziție la noile reglementări.

“Este nevoie de actualizarea cadrului juridic în domeniul produselor de protecție a plantelor în scopul armonizării legislației naționale cu legislația europeană privind fabricarea, reambalarea, importul, comercializarea, utilizarea și prestarea de servicii cu produse de protecție a plantelor pe teritoriul României. Totodată, utilizarea și comercializarea produselor de protecție a plantelor trebuie să se facă în condiții de siguranță de către distribuitorii și utilizatorii profesioniști și, în același timp, este nevoie de introducerea unor cerințe specifice pentru reglementarea activității de utilizare a produselor de protecție a plantelor”, menționează MADR în comunicatul de presă.

Una dintre actualizările juridice reglementează clasificarea produselor de protecție a plantelor în două categorii, prima vizând produsele pentru uz profesional clasificate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și amestecurilor, ca produse cu toxicitate acută din categoria 1, 2 și 3 care conțin pictograma GHS06 (cuvânt de avertizare). În această categorie se regăsesc actualele produse clasificate ca foarte toxice (T+) și toxice (T) a căror reglementare este foarte strictă în prezent.

Cea de-a doua categorie se referă la produsele pentru uz neprofesional, altele decât cele prevăzute anterior. “Și în momentul de față, produsele de protecția plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) și toxice (T) sunt strict reglementate, conform legislației în vigoare. Prin actul normativ propus de MADR nu se aduce nicio restricție suplimentară cu privire la categoriile de produse de protecție a plantelor pe care fermierii le pot folosi, ci doar se aliniază la legislația europeană privind clasificarea și etichetarea”, subliniază reprezentanții MADR.

În vederea descurajării faptelor privind producerea, deținerea sau utilizarea, precum și punerea în circulație a produselor de protecție a plantelor ilicite, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne, prin proiectul de act normativ au fost stabilite și infracțiuni. Faptele stabilite și sancționate ca infracțiuni sunt aplicabile doar persoanelor fizice și juridice neautorizate pentru comercializarea, deținerea și utilizarea produselor de protecție a plantelor de uz profesional (clasificate în prezent ca foarte toxic și toxice, de ex.: fosfura de aluminiu).

Potrivit MADR, principalele reglementări propuse prin acest act normativ vizează ca pe teritoriul României să se comercializeze și utilizeze doar produse de protecție a plantelor omologate de Comisia Națională de Omologare a Produselor de Protecție a Plantelor, în timp ce unele categorii de produse de protecție a plantelor pot fi utilizate numai de către utilizatorii profesioniști instruiți și certificați.

Totodată, utilizarea și comercializarea produselor de protecție a plantelor poate fi realizată în condiții de siguranță doar de către distribuitorii și utilizatorii profesioniști. Proiectul de act normativ prevede și introducerea unor cerințe specifice pentru reglementarea activității de utilizare a produselor de protecție a plantelor, iar activitățile de reambalare ce nu au fost prevăzute în actele normative anterioare se vor reglementa prin acest act normativ.

De asemenea, se actualizează activitatea privind importul produselor de protecție a plantelor, se reglementează efectuarea controlului oficial și a altor activități oficiale și se stabilește necesitatea utilizării și comercializării produselor de protecție a plantelor în condiții de siguranță de către distribuitorii și utilizatorii profesioniști.

Nu în ultimul rând, prin proiectul de act normativ se simplifică modalitatea de comercializare și utilizare a produselor de protecție a plantelor prin precizarea pe eticheta produselor a sintagmei “produs de protecție a plantelor pentru uz profesional”, se reglementează tratarea semințelor cu produse de protecție a plantelor omologate într-o țară terță, dar neomologate în România sau în alt stat membru destinate exportului și se actualizează condițiile de autorizare a operatorilor economici care desfășoară activități cu produse de protecție a plantelor.

Lasă un comentariu