Floarea Nopții Sfinte

Distribuie pe:

Simbol al renașterii și al bunelor auspicii,Crăciunița (Euphorbia Pulcherrima), cunoscută și sub numele de Poinsettia, înflorește în perioada sărbătorilor de iarnă. Crește în sălbăticie în Mexic, unde poate ajunge la patru metri înălțime. Numele său tradițional înseamnă “floare care se ofilește”, iar în zilele noastre, este cunoscută drept Floarea Nopții Sfinte. Aztecii foloseau frunzele pentru a obține o vopsea de haine, iar seva - ca medicament pentru tratamentul febrei.

Forma florilor și a frunzelor seamănă cu o stea, din acest motiv este asociată cu Steaua de la Betleem, care i-a condus pe cei trei magi către Iisus. Frunzele roșii simbolizează sângele lui Hristos, iar cele albe - puritatea lui.

Se pare că misionarii spanioli care au ajuns în capitala aztecă Tenochtitlán, în jurul anului 1520, au adus-o în Europa ca plantă de Crăciun. În schimb, ambasadorul Statelor Unite în Mexic, Joel Robert Poinset (de unde și numele american Poinsettia), a fost cel care, în 1825, a importat câteva exemplare și a favorizat răspândirea și cultivarea lor în America de Nord. O legendă mexicană povestește că, în Ajunul Crăciunului, Pepita, o fetiță foarte săracă, intră în biserică pentru a asista la Sfânta Liturghie, cu inima plină de tristețe. Spre deosebire de ceilalți, ea nu are ce să așeze la poalele statuii Pruncului Iisus și se întreabă cum va putea vreodată să-i arate toată dragostea ei. Dar, deodată, fetiței îi apare îngerul ei păzitor și o liniștește: Iisus îi cunoaște deja bunătatea sufletească, așa că, orice plante găsite pe stradă ar culege vor fi acceptate cu bucurie. Copila a cules la repezeală câteva fire de iarbă și le-a așezat la picioarele lui Iisus. Îndată, ele s-au transformat în splendide flori roșii - cele ale Poinsettiei, devenită, de atunci, simbol al nopții de Crăciun. (sursa și foto - giardinaggio.org)

Ileana Sandu

Lasă un comentariu