Emil Gârleanu, prozator, regizor, scenarist de film și jurnalist român, s-a născut pe 5 ianuarie 1878, la Iași. În perioada 1896-1898 urmează Școala de ofițeri de infanterie din Iași, primind gradul de sublocotenent de infanterie, fiind repartizat în Regimentul 13 “Ștefan cel Mare” din Iași. Este coleg cu viitorul scriitor Jean Bart.
Pasionat în același timp de beletristică, Emil Gârleanu își face debutul în literatură în anul 1900, publicând în revista “Arhiva” din Iași schița “Dragul mamei” și poezia “Iubitei”, sub pseudonimul Emilgar. Înființează, în anul 1904, revista “Făt-Frumos”, colaborând apoi cu reviste precum “Convorbiri critice”, Sămănătorul, în care publică o bună parte din scrierile sale.
Scriitorul publică primul sau volum de proză, “Bătrânii”, în anul 1905. Un an mai târziu se stabilește la București, devenind redactor la “Neamul Românesc”, revistă condusă de Nicolae Iorga. În aceeași perioadă se căsătorește cu Marlena (Maria Elena).
Volumul de schițe și povestiri “Din lumea celor care nu cuvântă” este cea mai cunoscută operă a lui Emil Gârleanu, publicată în anul 1910, urmată de o scriere la fel de importantă, “Nucul lui Odobac”, apărută în același an. Alte volume: “Cea dintâi durere” (1907), “Schițe din război” (1908), “Visul lui Pillat” (1915), “Culegătorul de rouă” (1919) etc.
Emil Gârleanu s-a afirmat și ca regizor, și ca scenarist. Regizează, în anul 1914, filmul “Cetatea Neamțului” și scrie scenariul pentru filmul “Dragoste la mănăstire”.
În anul 1911 este ales președinte al Societății Scriitorilor din România și director al Teatrului Național din Craiova. Aici îl sprijină pe Liviu Rebreanu, numindu-l secretar literar. Traduce piese pentru repertoriul teatrului.
Emil Gârleanu se stinge din viață la 2 iulie 1914, la Câmpulung-Muscel.
Mariana Cristescu
