* Psalmul I - “Cum să te întâmpin eu, Doamne, cu ce rugă? / Ai fost copac acum ești buturugă. // Vrei să mă scol eu însumi din genunchi / să ți fiu coroană verde, să-ți fiu trunchi? // S-așez cu vârful degetelor mele / pe-aceleași bolți de fum aceleași stele? / Eu, cel bolnav de bine și de rău, / Vrei să mă-nalț aici în locul Tău. // Nu, Doamne! Sunt prea mândru / destinul Tău: să cântăresc ce-i drept / și ce e strâmb nimica nu mă-mbie / Ursita creaturii-i să-L învie / Pe Creator. / Ca un ocnaș în zeghe / Ce-așteaptă grațierea, stau de veghe / lângă bușteanul Tău de cioturi tari / până-Ți vor crește, Doamne, noi lăstari”.
Am regretul că nu am realizat o antologie a poeziei religioase. N-am găsit de cuviință să mă adresez poeților care scriseseră poezie de inspirație religioasă. Am considerat atunci necesar să văd în ce măsură pot să scriu eu poezie religioasă. Așa s-au născut PSALMII. Când am împlinit 75 de ani, când omul nu știe cât timp să își acorde în viitor, mi-am zis că ultimul volum de poezii să fie PSALMII. Eu am ieșit din închisoare mai credincios decât fusesem înainte. La mine s-a accentuat religiozitatea odată cu vârsta. Consider că omul care se roagă nu va păcătui niciodată prin orgoliu, pentru că se supune divinului, se pune la dispoziția lui Dumnezeu și nu rivalizează cu Dumnezeu. Adevăratul dușman al lui Dumnezeu este în noi înșine. Unii colegi de pușcărie suportau chinurile cu bună știință, considerând în felul acesta că ei își dau măsura omenescului din ei, și măsura fidelității față de divinitate”.
Ștefan Augustin Doinaș (1922-2002), poet, eseist, traducător, deținut politic, academician și politician român.
***
* “În anul 1950, la închisoarea de la Gherla, se afla un român ateu de formațiune socialist, pe numele Fluieraș. Îl admiram pentru că, deși ateu, revenise la dreapta credință ortodoxă, îngenunchind la icoana Domnului Iisus Hristos, cu inima caldă, rostind rugăciuni, copleșit de prezența Domnului.
El îmi spunea uneori: “În lumea aceasta, acum, toate sunt minciuni; Vezi să nu-l pierzi pe Dumnezeu, c-ai pierdut totul” (Mărturisitori din mlaștina disperării).
Dumitru Bordeianu (1921 -), preot, scriitor, deținut politic
***
* “În Munții Anzi din America de Sud, la 4.000 metri înălțime, se înalță o statuie uriașă a Domnului nostru Iisus Hristos, care se vede de la mari depărtări. Monumentul e turnat din cupru; e făcut din tunurile ce s-au folosit ani în șir într-un crâncen război care s-a dus între statele Chile și Argentina. Lucrarea a fost ridicată pe cheltuiala ambelor țări, așezată pe frontiera care le desparte, chiar pe culmile munților, și are următoarea inscripție: “Hristos este pacea noastră căci din două popoare a făcut unul. Munții să se prefacă în praf dacă chilienii și argentinienii își vor uita vreodată jurământul depus la picioarele statuii și se vor lupta întreolaltă”.
Cel bine ar fi dacă un “Hristos, Domnul Păcii” ar exista în poporul român; ce bine ar fi dacă “Pacea lui Hristos” ar fi între partidele noastre politice; ce bine ar fi dacă “Înțelepciunea Divină” ar fi între legiuitorii țării pentru a împărți dreptatea în mod egal! Cu astfel de conducători și legiuitori culegem ce semănăm: dezordine, debandată, sărăcie, dezechilibru, inechitate, nesiguranță. “Unde ești tu, Țepeș doamne...?”
P.S. Luca cap. 6, vers. 24-27: “Vai vouă, bogaților, că vă luați pe pământ mângâierea voastră. Vai vouă celor ce sunteți sătui acum, că veți flămânzi. Vai vouă celor ce astăzi râdeți, că veți plânge și vă veți tângui. Vai vouă, când toți oamenii vă vor vorbi de bine. Căci tot așa făceau proorocilor mincinoși părinții lor. Iar vouă celor ce ascultați vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc pe voi. Binecuvântați pe cei ce vă blestemă, rugați-vă pentru cei ce vă fac necazuri”.
Cu dragoste creștinească,
părintele Ilie
