Salvați Copiii va dota secții de neonatologie și pediatrie cu echipamente pentru bolile aparatului respirator

Distribuie pe:

Salvați Copiii România va prioritiza dotarea secțiilor de neonatologie și pediatrie cu ventilatoare de suport respirator, pulsoximetre și ecografe performante, pentru susținerea a 40 de unități medicale, având în vedere că bolile aparatului respirator continuă să fie o cauză majoră de deces pentru copiii cu vârsta de până în 4 ani, după afecțiunile a căror origine se situează în perioada perinatală.

Potrivit unui comunicat al acestei organizații, transmis, ieri, AGERPRES, datele Institutului Național de Statistică arată că, în 2021, dintre cele 1.233 de decese survenite la copiii mai mici de 4 ani, 287 au fost cauzate de afecțiuni respiratorii (inclusiv COVID-19), 379 de maladii din perioada perinatală și 277 fie de malformații și anomalii cromozomiale, fie de leziuni traumatice și otrăviri.

Din anul 2010 și până în prezent, Salvați Copiii a dotat 107 unități medicale (secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secții de pediatrie și Obstetrică-Ginecologie) din toate județele cu peste 1.200 de echipamente vitale, investind peste 8.700.000 de euro. În 2022, Salvați Copiii a dotat peste 50 de unități medicale cu echipamente performante, asigurând tratamentul adecvat pentru cel puțin 40.000 de copii.

Organizația lansează un apel pentru redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit pentru dotarea cu echipamente performante a maternităților (secții de Neonatologie, Terapie Intensivă Neonatală, Obstetrică-Ginecologie) și a spitalelor și secțiilor de pediatrie.

“Spitalele au fost vulnerabilizate în ultimii ani, din cauza crizei pandemice, în primul rând, iar acum suntem în plin sezon gripal, cu tot mai multe cazuri complexe de boli ale aparatului respirator. După o analiză a situației din țară și a solicitărilor primite de la medici, vom accelera dotarea secțiilor de pediatrie și de neonatologie cu aparatură medicală de ultimă generație”, a declarat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al organizației Salvați Copiii România. (Agerpres)

Lasă un comentariu