Dragi prieteni,
După cum știți, anul acesta, Muzeul Militar Național “Regele Ferdinand I”, se află sub semnul marcării a 100 de ani de înființarea sa ca instituție de sine stătătoare, prin Înaltul Decret Regal Nr. 6064 din 18 decembrie 1923 semnat de regele Ferdinand I.
Vom începe așadar să aducem în atenția publicului povești de ieri și de azi legate de clădirile în care acest muzeu și-a desfășurat activitatea, de piese deosebite din patrimoniul său, de oameni importanți care i-au marcat evoluția, de personalități din istoria țării noastre, care sunt evidențiate în expozițiile sale prin intermediul unor obiecte sau documente speciale.
În acest sens, vă prezentăm astăzi sabia atribuită domnitorului Constantin Brâncoveanu, piesă care a intrat în patrimoniul muzeului în perioada interbelică, grație eforturilor diplomatice care s-au făcut pentru ca aceasta să fie adusă în țară de la Muzeul Luvru din Franța. Destinul tragic al domnitorului a făcut ca mărturiile referitoare la viața și activitatea sa să capete o notă aparte, iar demersurile întreprinse de statul român să nu fie întâmplătoare.
Sabia are lama curbată, este fără gardă și prezintă trăsături specifice stilului oriental al vremii, starea de conservare nefiind însă prea bună. La baza mânerului, aceasta prezintă un motiv decorativ reprezentând două lumânări aprinse. Lângă acest motiv, sabia mai este decorată cu un medalion în care este înfățișată Maica Domnului purtând pe brațul stâng pe Iisus copil. Deasupra medalionului s-au păstrat o stea și un înger (din doi, câți au fost inițial), ce susțin o coroană. Urmează apoi o inscripție incompletă: “[O, Christoase], tu rege invincibil, cuvânt al lui Dumnezeu și stăpâne ”. Sabia are o lungime de 93 de centimetri, o lățime de 3 centimetri, iar mânerul are plăsele din fildeș. Conform specialiștilor, prin comparația cu alte săbii care au aparținut domnitorului valah, care prezintă aceleași motive decorative, dar având inscripția completă și, în unele cazuri, având chiar și anul fabricației, această sabie datează de la sfârșitul secolului al XVII-lea.
În privința contextului în care această piesă a intrat în patrimoniul muzeului, acesta a fost complex, iar demersurile întreprinse de statul român au făcut parte dintr-un amplu proces care a avut loc în perioada interbelică, ce a avut în prim-plan dezvoltarea patrimoniului cultural al țării cu piese deosebite referitoare la istoria sa.
La 25 mai 1940, Secretariatul General al Ministerului Apărării Naționale trimitea către muzeu o adresă în care se preciza: “Am onoare a face cunoscut că în urma demersurilor făcute prin Ministerul Afacerilor Străine, Guvernul Francez a cedat Statului Român, sabia lui Constantin Brâncoveanu, care se afla la Muzeul Luvru din Paris, în locul unui obiect ce urmează a fi ales de către Statul Francez, care să reprezinte o valoare istorică echivalentă. În prezent, sabia se găsește la M.A.N. Secretariatul General, fiind trimisă de Ambasada noastră din Paris, prin Atașatul Militar în Franța... Vă rugăm să binevoiți a trimite un delegat pentru a ridica această sabie în ziua de 25 mai a.c., înaintând totodată și un act prin care să confirmați primirea ei.”
În urma referatului cu numărul 812 din 31 mai 1940 întocmit de colonel Popescu Gr. Ioan, directorul Muzeului Militar Național, se confirma primirea acestui obiect, iar Consiliul de Conducere al instituției lua hotărârea prevăzută în procesul verbal numărul 176 din 1940, ca sabia atribuită domnitorului Constantin Brâncoveanu, să intre în patrimoniul instituției, cu numărul de inventar 15893, urmând să se facă demersurile necesare, prin cele două ministere, de Externe și al Apărării Naționale, de a intra în posesia documentului original al părții franceze, care a însoțit obiectul.
Ministrul Afacerilor Externe avea să trimită ministrului Apărării Naționale și copia unei scrisori pe care Ministerul Educației Naționale al Franței o adresase ambasadei României de la Paris, “în chestiunea sabiei lui Constantin Brâncoveanu”. În rezoluțiile de pe acest document se specifica că muzeul ar dori să intre în posesia originalului scrisorii, dar și faptul că “se va lucra în acest sens”. Era atașată la acest document și fotocopia adresei transmisă de atașatul militar al României în Franța, colonel Corneliu Teodorini, către Secretariatul General al Ministerului Apărării Naționale, la 18 mai 1940: “Am onoare a înainta alăturat “sabia lui Constantin Brâncoveanu” aparținând colecției muzeului Luvru și obținută prin intervenția Ambasadei, ca cesiune a guvernului Francez, pentru Guvernul Român. Scrisoarea de cesiune, din partea Guvernului Francez, este așteptată în curând la Ambasadă. După cum se vede, sabia are numai singură lama cu mâner de fildeș, teaca, pe care probabil ar fi fost unele inscripții, nemaiexistând. Rog a da ordin să mi se confirme primirea.”
La 7 octombrie 1940, Ministerul Afacerilor Străine, printr-o adresă transmisă generalului Grigore Costandache, președintele Consiliului de Conducere al Muzeului Militar Național, era trimisă în anexă scrisoarea originală a domnului Albert Sarroult, ministru al Educației Naționale. (...)
Această piesă este amintită la noi pentru prima dată de profesorul C. Marinescu, într-un articol în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice din 1927, apoi de istoricul Nicolae Iorga, într-o ședință a Academiei Române din 19 octombrie 1928, precum și de generalul Radu Rosetti, tot într-o prezentare în cadrul aceluiași for științific, la 1 martie 1929.
Profesorul C. Marinescu identifica, în 1927, 3 săbii atribuite domnitorului Constantin Brâncoveanu: prima se găsea la Armeria Reale din Torino, avea lama curbă, tipic orientală și motive decorative constând în două lumânări aprinse, Maica Domnului cu Iisus copil, doi îngeri care susțineau o coroană și inscripția: “[O, Christoase], tu rege invincibil, cuvânt al lui Dumnezeu și stăpâne atotțiitorule, [fi într-ajutor] căpetenii și credinciosului autocrat Constantin”, cea de-a doua fusese cumpărată de un anticar parizian, Manukian, din colecția de arme a prințului Lvow, și era la fel ca prima, cu deosebirea că motivele decorative nu erau dispuse pe aceeași față a lamei, ci fiecare pe una din fețe, iar inscripția era : “Tu, împărate neînvins, cuvânt al lui Dumnezeu, stăpâne atotțiitorule, dă cununa izbânzii asupra potrivnicilor, voevodului și credinciosului domn Constantin, precum (ai dat-o) altădată împăratului Constantin cel Mare”, iar cea de-a treia era cea care acum se află în patrimoniul muzeului nostru, dar atunci era la Muzeul Luvru, având motivele decorative dispuse la fel ca cea de la Torino, dar inscripția avea numai partea de început.
Nicolae Iorga avea să amintească în plus față de cele menționate de C. Marinescu, o sabie cu aceleași elemente distinctive la Nordisk Museum din Stockholm și una la Zeughaus-Berlin, după precizările care i-au fost făcute de C. Caradja.
Radu Rosetti a identificat, de asemenea, câteva săbii cu descrieri asemănătoare în colecțiile contelui Schremetew, în colecțiile Muzeului Ermitaj și la Orushejnaja Palata din Moscova. În privința obiecțiilor la faptul că aceste săbii atribuite domnitorului Constantin Brâncoveanu sunt în număr prea mare, se arată că numai la Brașov, omul de încredere al acestuia reușise a transporta 16 săbii de preț, dintre care 10 “turcești”, dar și că alți domnitori români au avut multe săbii și nu fuseseră așa de bogați ca Brâncoveanu și nici nu domniseră așa mult ca el.
În orice caz, în 1942, istoricul Constantin C. Giurescu, în lucrarea sa “Istoria Românilor”, o prezintă pe cea aflată acum în patrimoniul Muzeului Militar Național, amintind faptul că provine de la Muzeul Luvru din Paris și că până la acea dată erau cunoscute 16 săbii ale lui Constantin Brâncoveanu.
Dr. Cristina Constantin
