Dumitrița Gliga: “Cel mai frumos cadou pe care îl putem primi nu este altul decât iubirea celor dragi de lângă noi”

Distribuie pe:

Dumitrița Gliga, mai mult în serios și mai puțin în glumă, este unul dintre cei mai buni colaboratori ai ziarului nostru. Pentru că mereu se află printre oameni, în mai toate colțurile județului și ne relatează evenimentele de acolo (aici se vede experiența de jurnalist pe care a dobândit-o la Radio Târgu Mureș) putem spune că este o veritabilă sursă de articole de presă pentru dumneavoastră. Cei mai mulți dintre cititorii noștri știu că Dumitrița, înainte de a fi aleasă deputat de Mureș în 2020, a performat ca și manager al Firmelor Gliga, fie că vorbim de fabrica de viori sau de domeniul agro-zootehnic și a organizat, ani la rând, evenimente importante care au făcut cinste județului nostru fie că ne referim la dans sportiv sau la celebrul Bal al Însuraților. Cei care o cunosc știu că provine dintr-o familie unde munca și cinstea sunt pe primul loc. O familie care respectă cuvântul dat și care a dovedit că știe și poate să fie în slujba comunității ca antreprenori sau ca și politicieni. Curajul face și el parte din arsenalul de calități ale Dumitriței. Fără curaj nu poți “mișca” lucrurile, nu poți pune în aplicare proiecte mari. Indiferent de afinitățile politice pe care le avem, faptul că Dumitrița și-a asumat să conducă cel mai mare partid românesc din județul nostru și să ne reprezinte la București ca și deputat este un câștig. Implicarea femeilor în politică, în general, este un câștig. Dacă sunt și performante, energice și curajoase, putem să ne considerăm cu toții câștigători. Pentru noi, cei care facem parte din “comunitatea Cuvântul liber”, o anume calitate a Dumitriței este și mai importantă. Faptul că este un adevărat patriot. Spiritul patriotic, îl are fără vreun dubiu, de acasă. Însă acesta a fost practicat de-a lungul carierei ei. Știm doar zecile de evenimente internaționale în care a reprezentat România cu cinste: târguri și expoziții internaționale, evenimente sportive, evenimente culturale sau, în ultimii ani întâlniri politice la nivel înalt ea fiind și unul dintre reprezentanții România la Adunarea Parlamentară a Mediteranei. Este parcă o garanție aducătoare de liniște atunci când știm că ne-am încredințat votul unor politicieni patrioți. Patrioți adevărați care nu își dau cu cărămida în piept și trâmbițează slogane ci care practică patriotismul zi de zi la locul lor de muncă.

Înainte de toate acestea, Dumitrița este mama a doi băieți minunați, Horea și Iancu, soție, soră și fiică. Am rugat-o, acum la ceas aniversar, să vă transmită dumneavoastră, cititoarelor noastre, un gând de 8 Martie.

“Este o binecuvântare să fii femeie. Cel mai frumos cadou pe care îl putem primi nu este altul decât iubirea celor dragi de lângă noi. Energia pe care a dat-o Dumnezeu femeilor este cea care însuflețește căminul, ține familia unită și de foarte multe ori face ca să se întâmple lucruri minunate în jurul nostru. Aceeași energie ne ajută să ne facem datoria acolo unde muncim dar și acasă unde, nu-i așa, lăsăm deoparte orice alte griji și ne dedicăm celor dragi. Vă doresc din suflet multă sănătate, să fiți înconjurate de dragoste și bucurii. La mulți ani!”

Lasă un comentariu