Copiii Centrului de Zi “Rozmarin” și ai Centrului de zi pentru minori au făcut curat în 4 parcuri de joacă din Târgu Mureș

Distribuie pe:

Școlarii și preșcolarii Centrului de Zi “Rozmarin” și ai Centrului de zi pentru minori au demonstrat că spiritul civic poate face lucruri mari, mai ales când vine vorba despre curățenie. “Înarmați” cu mănuși de unică folosință, saci de gunoi și sub supravegherea strictă a cadrelor didactice, micuții centrelor au luat parte la o acțiune de ecologizare în pacurile din cartiere Tudor Vladimirescu și Dâmbu Pietros - un bun prilej de a-i învăța să respecte natura și să o păstreze curată, dar și de a încuraja folosirea coșurilor de gunoi.

Veselia a fost la ordinea zilei, iar cei mici au luat pauze de joacă, chiar în zonele igienizate de ei.

Acțiunea face parte din Programul “Săptămâna verde”, inclus pentru prima dată în calendarul educațional în anul școlar 2023 la nivelul unităților de învățământ, informează Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș.

Lasă un comentariu