“Weekend cultural la UMFST” UNATC revine la Târgu Mureș într-un spectacol complex de teatru-dans “Cosmic Latte”

Distribuie pe:

În cadrul seriei de evenimente “Weekend cultural la UMFST”, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” din București vă invită la spectacolul “Cosmic Latte”. Acesta va fi prezentat publicului din Târgu Mureș în 8 aprilie, ora 20.00, și 9 aprilie, ora 19.00, în sala Teatrului pentru Copii și Tineret Ariel din Târgu Mureș (str. Poligrafiei nr. 4).

Plin de energie, spectacolul, realizat după conceptul profesorului Ștefan Lupu, actor de teatru și film și dansator, asistat de Lăcrămioara Soare, va trece publicul prin râs și plâns, de la stări de agonie la extaz. Spectacolul vorbește despre fragilitatea lumii înconjurătoare și interioare printr-un spectru adaptat nevoilor fiecăruia dintre noi, pornind de la idei și concepte personale aduse în scenă prin limbaj coregrafic.

“Cosmic Latte atinge teme precum moartea, nașterea, trauma, dragostea. Un singur spectacol care parcurge prin episoade aceste subiecte fundamentale, dându-i timp spectatorului să empatizeze și să relaționeze cu poveștile actorilor. Mai presus de temele diverse pe care reușește să le aducă împreună, spectacolul formează și un cosmos al formelor de exprimare artistică. Dans, muzică live, videoproiecții - un amalgam de mijloace pe care atât interpreții, cât și echipa tehnică, le pun la dispoziția publicului. Un proiect în care unirea dansului contemporan cu actoria a condus la realizarea unui show total”, este descrierea reprezentației.

Cosmic latte este “culoarea universului”, așa cum a fost definită de un grup de astronomi. Ei au calculat media spectrului de lumină, provenit din peste 200.000 de galaxii. Exact așa au fost contopite și 12 povești de viață, fiecare cu propria ei strălucire, produsul final fiind un spectacol unde vulnerabilitatea este în perfectă armonie cu expresivitatea fiecărui performer.

Distribuție: Eduard Chimac, Mihnea Cârjan, Iulia Lupașcu, Ramona Niculae, Catinca Hanțiu, Bianca Marinescu, Vlad Furtună, Tony Macpela, Paula Pîrvu, Vlad Crudu, Ciprian Chiujdea, Antonia Scutaru.

Concept: Ștefan Lupu

Asistent: Lăcrămioara Soare

Scenografie: Clara Ștefana

Sound design: David Luncă

Video: Eugen Munteanu / Tony Macpela

Programul “Weekend cultural la UMFST” este parte a proiectului “Arta ocupă orașul” realizat în baza parteneriatului dintre Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” din București și Universitatea Națională de Muzică din București.

Proiectul cultural comun al celor trei universități pune Târgu Mureșul pe harta evenimentelor culturale universitare de excepție, în care arta, sub diversele ei forme de exprimare, va fi redescoperită.

Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile. Pentru rezervarea unui loc la spectacol, vă rugăm să completați formularul: https://forms.gle/cbJRzTZZt2PCMJkn9. Spectacolul este recomandat persoanelor cu vârsta peste 14 ani. Durata spectacolului: 1h 40 min.

UMFST G.E. Palade Târgu Mureș

Lasă un comentariu