Studiu: Posibilă cauzalitate între flora microbiană și longevitate

Distribuie pe:

O echipă de cercetători chinezi a evaluat recent cauzalitatea dintre flora microbiană umană și longevitate, constatând că anumite tipuri de microbi sunt legați de creșterea sau descreșterea șanselor de longevitate, transmite miercuri agenția Xinhua.

Deși studiile anterioare au reușit să dezvăluie asocierea dintre flora microbiană umană, în special microflora intestinală, și longevitate, cauzele din spatele acesteia au rămas neclare.

Cercetători de la Universitatea Academiei de Științe din China, Universitatea Zhejiang, Universitatea din Beijing, Universitatea Fudan și BGI-Shenzhen au folosit analize prin randomizare mendeliană, bazate pe studii de asociere la nivelul întregului genom, pentru a stabili cauzalitatea dintre intestinul uman și flora microbiană orală și longevitate.

Studiul, publicat în jurnalul științific Scientific Reports, a constatat că unele grupuri de microbi intestinali benefici au fost asociați cu șanse crescute de longevitate.

Pe de altă parte, cercetarea a demonstrat că alți microbi intestinali, cum ar fi patogenul cancerului colorectal, au fost asociați în mod negativ cu longevitatea.

Studiul a mai arătat că indivizii longevivi genetic prezentau tendința de a avea cantități mai mari din anumite grupuri de microbi, precum Prevotella și Paraprevotella, și cantități mai mici de specii din genurile Bacteroides și Fusobacterium.

Centenarii prezentau genetic o diversitate mai redusă a florei intestinale, însă în cazul lor nu s-a observat o diferență la nivelul florei microbiene orale comparativ cu alte grupe de vârstă, potrivit studiului.

Cercetătorii au sugerat, de asemenea, că este necesară monitorizarea relocării microbilor comensali între diferite zone din corpul uman pentru îmbunătățirea șanselor de longevitate. (Agerpres)

Lasă un comentariu