Parteneriat instituțional - Prezentarea drogurilor ilegale și efectele nocive asupra tinerilor

Distribuie pe:

La începutul acestei săptămâni, în cadrul ședinței cu inspectorii școlari din Inspectoratul Școlar Județean Mureș, au fost prezentate drogurile ilegale și efectele nocive asupra tinerilor. Informarea a vizat recunoașterea semnelor consumului de droguri, efectele și riscurile consumului de droguri (în special cele medicale), precum și aspecte legislative. Tot în cadrul parteneriatului s-au mai desfășurat acțiuni cu directorii unităților de învățământ din județul Mureș, precum și cu consilierii școlari. Acestea se derulează în paralel cu campaniile Agenției Naționale Antidrog, preciza Ion Roman Aleodor.

În baza parteneriatului existent (încheiat în cursul acestei luni), au fost prezenți: Ion Aleodor Roman, comisar de Poliție, Agenția Națională Antidrog, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Mureș, și Laura Creifelean, psiholog, Direcția de Sănătate Publică Mureș. Ieri, 25 aprilie, o activitate similară de informare a avut loc pentru elevii de la Liceul Teoretic ,,Lucian Blaga” din Reghin, am aflat de la prof. Irimie-Matei Camelia, inspector școlar pentru monitorizarea programelor privind accesul la educație și purtător de cuvânt I.Ș.J. Mureș.

B.L.

Lasă un comentariu