“Ținutul mănăstirilor din Bucovina” a câștigat Marele Premiu al ediției din acest an a competiției “Destinația Anului”, cel mai amplu proiect de promovare turistică din România

Distribuie pe:

În cadrul unei gale organizate joi seara la Palatul Culturii din Iași, s-au acordat premii la nouă categorii din cadrul competiției “Destinația Anului”, Marele Premiu fiind câștigat de “Ținutul mănăstirilor din Bucovina”.

“M-am uitat la nominalizați, dar și la ceilalți înscriși în competiție. Sincer, speram, dar nu credeam. Este o apreciere în primul rând pentru cei care s-au implicat de-a lungul timpului. Este o destinație unde noi a trebuit să facem ce trebuie pentru a o pune în valoare, pentru că am moștenit de sute de ani ceea ce astăzi turiștii din România, și nu numai, vor să vadă: o istorie și o poveste”, a afirmat, în momentul primirii premiului, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Nicolae Barbă.

În cadrul festivității, Brașovul s-a clasat pe primul loc la categoria “Orașe care inspiră”, locul secund fiind ocupat de municipiul Iași, iar pe locul III s-a clasat Oradea.

“Felicităm Iașiul care a fost câștigătorul ediției de anul trecut, la limită, am spune noi. Suntem mândri să fim aici. Felicitări «Destinații vizionare» pentru felul în care faceți acest concurs, de la an la an mai mare, mai relevant. Ați reușit să mobilizați 300.000 de voturi. Asta înseamnă cât un oraș mare. Asta arată cât de important este acest premiu și cât de important devine turismul din România. Mă bucur în numele brașovenilor, vă așteptăm pe toți la Brașov, suntem mândri de orașul nostru. Mă bucur că atât de mulți români ne acordă acest vot de încredere care ne onorează”, a afirmat Alin Coliban, primarul municipiului Brașov.

La categoria “Experiențe Gastronomice”, premiul I a fost luat de Valea Verde Retreat, locul II a fost ocupat de Casa Terra din Călărași, locul III - de Punct gastronomic local Bilbor.

Categoria “Boutique” a fost câștigată de Pleiada Boutique Hotel, din Iași, urmată de Conacul Archia din Deva, iar pe locul III s-a clasat Atra Doftana și Casa de sub munte.

La categoria “Resorturi”, primul loc a fost ocupat de Green Village Resort, din Sfântu Gheorghe - deltă, pe locul II s-a clasat Hotel Teleferic din Poiana Brașov, iar locul III a fost ocupat de Dana Resort din stațiunea Venus.

Câștigătorii categoriei “Parcuri de distracție și aventură” au fost: locul I Dino Park din Râșnov, pe locul II s-a situat Zaga-Zaga din Vrancea, iar pe locul III Baza Sportivă Brizo.

Categoria “Atracții Cultural-Educative” a fost câștigată de Palatul Culturii din Iași, pe locul II s-au aflat Castelul Corvinilor și Castelul Bran, iar pe locul III - Cetatea de Scaun a Sucevei și Cetatea Oradea.

La categoria “Stațiuni turistice”, primul loc a fost ocupat de stațiunea Mamaia, pe locul II s-a clasat Călimănești, pe locul III - Ocnele Mari. Mențiunea Specială a fost acordată celor de la Valea Buzăului.

Categoria “Comori naturale” a fost câștigată de Țara Hațegului, pe locul II s-a aflat Țara Dornelor, iar locul III a fost ocupat de Ținutul Zimbrului, județul Neamț.

În categoria “Tărâmuri cu istorie și tradiție”, primul loc a fost ocupat de Ținutul mănăstirilor din Bucovina, pe locul II s-a aflat Țara Făgărașului, iar pe locul III - Tărâmul Sfinților Botoșani.

Competiția “Destinația Anului'' se află la a treia ediție, se desfășoară la nivel național și urmărește promovarea destinațiilor turistice românești.

Inițiatorul proiectului, Mihai Bârsan, a declarat, în încheierea evenimentului, că indiferent de locul pe care se clasează o destinație, asocierea cu această competiție poate să îi aducă plusvaloare, dar și o creștere a numărului de turiști și, implicit, o creștere economică.

Lasă un comentariu